Braila este renumita pentru simplitatea dispunerii strazilor sale de unde si proverbul “a nimerit orbul Braila”, proverb ce evidentiaza cat de usor poate fi gasita o strada.
Noi i-am spune "Orasul Soarelui" deoarece toate strazile brailei sunt in forma de evantai, toate merg spre Dunare.
Gradina Mare sau Gradina Publica se afla in zona dinspre Vadul Schelei si de-a lungul vremii a fost numita in mai multe feluri: Gradina Pasei in timpul ocupatiei otomane cand Braila era garnizoana turceasca, Gradina Belvedere, numita „Belvedere” din cauza privelistii admirabile spre Dunare, balta si Munții Macinului si mai apoi Gradina Mare.
Gradina a fost realizata in timp ce primar al orasului Braila era Constantin Hepites (1835) si a fost denumita Gradina Belvedere datorita privelistii minunate care se vede inspre Dunare.
S-a amenajat apoi un chiosc metalic permanent unde concertau diferite fanfare pentru distractia oamenilor. Astazi, doar la vreo sarbatoare mare, comunitatea isi mai aduce aminte de existenta sa, acordurile fanfarei militare de la Casa Armatei reusind sa-l faca sa vibreze.
In timp s-au mai construit, in gradina, un bazin cu fantana arteziana in anul 1914 ce se afla pe alea principala a parcului, strajuind parca in fata intemperiilor vremii statuia marelui poet Mihai Eminescu, o fantana arteziana strajuita de doua ciobanite si un ceas din flori unic in tara la acea vreme.
Tot aici vei gasi renumitul rezervor de apa inalt de 40 de metri numit si „Castelul de apa” despre care astazi, poate pe buna dreptate se spune ca nu ramane decat o simpla marturie a unor vremuri in care brailenii inca mai puteau sa admire de pe platforma sa rotitoare panorama intregului oras, in timp ce acorduri de muzica acompaniau placut seara petrecuta la restaurantul din incinta sa.
In timp ce mergi pe a doua alee, in dreapta, vei intalni statuia scriitorului brailean, Panait Istrati, asezata aici cu un scop bine definit, si anume ca la numai cativa metri mai in spate vei gasi, privindu-te din drepta, Casa memoriala "Panait Istrati".
Pe aleile parcului vei mai gasi si bustul scriitorului Mihail Sadoveanu, despre care nu am gasit legaturi esentiale cu locatia parcului sau cu orasul nostru. Motivul amplasarii acesteia putand fi explicat ca acesta face parte din lista marilor personalitati ale României.
Exact in spatele statuii lui Panait Istrati vei gasi o cladire ce se doreste a fi "sectia de etnografie si arta a Muzeului Braila. Sincer, trecand prin zona, are aerul unei cladiri parasite, fara viata.
Imediat, in stanga, veti gasi o statuie a unei femei frumoase (ca toate brailencele de altfel), catalogata drept monument istoric, insa autoritatile nu au dorit sa mentioneze sau nu stiu istoria acestei statui, deoarece pe placuta atasata scrie doar ata "monument istoric", nu cine, ce si cum reprezinta acea statuie. Mai ales ca modernizarea Gradinii Publice s-a facut pe bani europeni.
In fine, dupa lungi cautari, aceasta este catalogata drept "Statuie Nud" sau "Extaz".
Comentariile unora despre cum arata Gradina Publica de astazi suna asa: Gradina Mare a municipiului, locul de promenada al brailenilor din protipendada urbei de alta data pare, la ora actuala, doar un loc al pasilor pierduti. Numai soaptele tinerilor indragostiti sau cele ale unor nostalgici pensionari ce se mai plimba, inca, in memoria timpurilor de mult trecute, mai amintesc ca acolo inca exista viata.




