Textarea
Insula Ovidiu este singurul obiectiv turistic de la noi din tara care se afla pe o insula naturala. Amplasata pe lacul Siutghiol la 5.000 m de malul statiunii Mamaia si 500 m de cel al orasului Ovidiu, este unul dintre cele mai inedite locuri ale litoralului romanesc.
Insula Ovidiu este o insula de origine calcaroasa, creata cu mii de ani in urma de natura. Suprafata insulei este de aproximativ 26.000 mp, circa jumatate din suprafata fiind amenajata in scop turistic. Conform cercetarilor facute pe insula, cele mai vechi asezari ale oamenilor in zona dateaza din timpul traco-getilor si a geto-dacilor. De-a lungul timpului, aici au locuit populatii daco-getice, scitice si colonisti greci.
Cele mai vechi urme omenesti din zona insulei Ovidiu si a imprejurimilor lacului Siutghiol sunt din paleoliticul mijlociu, dar cercetarile arata ca stratul cel mai profund de locuire este cel traco-get peste care s-a suprapus cel geto-roman. Alaturi de populatiile daco-getice, vechi inca din secolul al VII-lea i.e.n., s-au intemeiat colonii grecesti. In vecinatatea orasului, la numai 10 km departare, se afla vestita colonie a Tomisului, iar in partea de sud a localitatii, pe malul lacului s-au gasit urmele unui castru roman si a unui apeduct ce pare ca aproviziona asezarea de pe insula.
Legenda aparitiei insulei spune ca, de mult, unde se afla azi lacul Siutghiol, era un sat cu oameni rai care nu primeau pe nimeni la ei. Intr-o zi de sarbatoare, cand locuitorii erau pe la casele lor, un trecator a intrat in sat. A cerut gazduire peste noapte. Vazand calatorul ca nu gaseste niciun om primitor, s-a indreptat spre marginea satului, unde era casa de piatra a unei femei sarmane, care l-a primit pe drumet, dar care nu avea cu ce sa-si ospateze musafirul. Atunci calatorul i-a spus sa puna tezec (turta de balegar) in cenusa din cuptorului sobei. Mare i-a fost mirarea cand a gasit in cenusa o paine mare si gustoasa cu care si-a ospatat calatorului. Painea se reintregea ori de cate ori femeia rupea din ea. A doua zi, dupa plecarea oaspetelui, satul cu oameni rai s-a scufundat in apa, ramanand numai un mic ostrov cu casa femeii celei bune.
Numele insulei vine de la marele poet latin Ovidiu, exilat in Tomis in anii 9-17 e.n. Se spune ca, in timpul exilului sau, poetul Ovidius Publius Naso se retragea pe acest petic de pamant pentru a-si scrie versurile, astfel insula a fost botezata cu numele sau. In timpul sederii pe insula, Ovidiu ar fi scris operele „Tristele” si „Ponticele”, in care se regasesc elemente din viata si obiceiurile oamenilor de aici. Dupa una din legende cei doi stejari batrani ce se inalta pe insula, ar fi fost plantati de Ovidiu iar alta spune ca mormantul marelui poet s-ar afla undeva pe insula. Locul exact al mormantului lui Ovidiu nu este cunoscut, insa putinele izvoare istorice indica aceasta insula.
In mijlocul verii toride, o escapada pe insula este cea mai buna alegere. Turistii gasesc aici stufaris, rate salbatice, fazani, multe flori si o multime de locuri de pescuit. Inca de la primii pasi pe aceasta insulita, te simti purtat intr-o alta lume, intr-o oaza inedita in care se impletesc linistea, armonia, unicitatea si prospetimea. Principalele elemente rustice sunt reprezentate de terasele din stuf si decorul traditional al acestora, casutele cu pridvor amenajate special pentru turisti, carele cu flori si capitele de fan auriu.
