Tratament balnear pentru hernie de disc

Cuprins

Ce e o hernie de disc?

Din motive de uzură corporală, problemele medicale sunt destul de greu de evitat în timp. Reumatism, slăbirea vederii, boli endocrine și multe altele mai grave se intensifică și încep să ne dea bătăi de cap. La fel se întâmplă și cu hernia de disc.

Ai peste 30 de ani, ești sedentar, fumător sau obez? Ai un job care necesită ridicarea de greutăți, susții efort pe timp îndelungat, apoi petreci mult timp în repaus? Acestea sunt cauzele principale ale herniei de disc. Pe cât de posibil este să dezvolți această boală, având toate problemele și obiceiurile nesănătoase enumerate, este la fel de posibil să nu o ai. Totuși, este mai bine să previi decât să combați. Însă, dacă boala a debutat deja în viața ta cu durerile ei deranjante, ar fi bine să iei măsuri cât mai devreme.

Hernia de disc este o afecțiune a unor componente ale coloanei vertebrale, mai exact a discurilor intervertebrale. Acestea sunt alcătuite dintr-o parte tare, cea dinspre exterior și una moale, în interior. Ele amortizează cele 34 de vertebre ale coloanei, suportând șocurile suferite în timpul alergărilor, răsucirilor sau ridicărilor de greutăți. Repetate, aceste acțiuni pot face ca porțiunea interioară a discului să se deplaseze spre exteriorul lui, rezultând hernierea acestuia. Deseori, el comprimă unul dintre nervii coloanei și astfel apar durerea și amorțeala pe raza de acțiune a nervului afectat.

Hernia de disc poate fi lombară sau cervicală, în funcție de zona în care se produce hernierea discului. Cea mai frecventă este cea lombară, în josul coloanei, care se manifestă cu dureri în zona feselor și coapselor, care pot coborî chiar până la genunchi. Cea cervicală produce dureri la nivelul gâtului și al membrelor superioare.

Tratament naturist pentru hernie de disc

Deși are mai multe stadii de dezvoltare, hernia de disc este bine să fie tratată din timp. Dacă nu ai ajuns la stadiul avansat al afecțiunii, în care durerea este insuportabilă și constantă, poți apela la un tratament. Doar 10% din cazuri necesită cu adevărat o operație, restul se pot trata la fel de bine și prin alte metode non-invazive. O astfel de metodă este tratamentul balnear.

Stațiunile balneoclimaterice sunt spații destinate relaxării și însănătoșirii. Ele sunt tratamentele pe care natura ni le pune la dispoziție de când lumea și pământul. Bazele de tratament din astfel de stațiuni oferă proceduri specializate în tratarea bolilor. Pentru hernia de disc, cele mai recomandate tratamente sunt cele prin balneoterapie. Aceasta este o ramură a fizioterapiei, o procedură non-invazivă care ameliorează durerea și relaxează mușchii din zona afectată. Balneoterapia recurge la diverse tipuri de băi pentru a produce aceste efecte. Pot fi băi medicamentoase, dar acestea sunt puțin spre deloc folosite în tratarea herniei de disc; sau băi termale, cu un conținut crescut de minerale și alte substanțe benefice. Cele mai eficiente băi pentru această boală sunt cele de nămol. Acestea constau în amestecarea apei termale cu nămol care diferă în funcție de stațiune. Băile cu nămol sunt recomandate persoanelor cu probleme reumatice, ginecologice, osoase sau musculare, printre care se include și hernia de disc.

Adesea, balneoterapia poate fi alternată cu kinetoterapia și administrarea analgezicelor, alături de multă odihnă. Deși sunt mai multe baze de tratamente în care te poți bucura de efectele regenatoare ale balneoterapiei, cea mai bună și specializată în așa ceva este stațiunea Borsec. Aici vei putea face cure interne și externe de ape minerale și împachetări sau băi cu nămol de turbă. Pe lângă aceste beneficii pentru corpul tău, îți vei putea bucura ochii cu priveliștea și sufletul cu liniștea locului.

Articole recente:

Partajeaza:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn
On Key

Postări Asemănatoare

stranduri
Cele mai bune stranduri de la Praid

Dacă eşti iubitor de natură şi îţi place să te bucuri de efectele ei benefice, o destinaţie cu bai termale, spa şi saună revitalizează organismul