Tratament balnear pentru gonartroza

Cuprins

Trăim în una dintre cele mai pașnice perioade din istoria omenirii, chiar dacă ne aflăm în acest context pandemic. Chiar dacă avem parte de cele mai bune condiții de trai, având în vedere dezvoltarea pe parte digitală și folosirea acesteia în activitățile din viața de zi cu zi, dacă nu avem grijă de sănătatea noastră, problemele pot apărea în continuare. Una dintre principalele boli care pot prezenta o dificultate pentru noi este gonartroza care de obicei se manifestă în zona articulațiilor genunchiului. Atunci când practici un sport de performanță sau ești supraponderal riscul apariției bolii este mult mai ridicat.

Ce e gonartroza ?

Gonartroza reprezintă osteoartrita articulației genunchiului care se manifestă în urma degenerării articulațiilor provocate de degradarea cartilajului treptat până la distrugerea totală a acestuia. Pe parcursul procesului de degenerare pot apărea fenomene secundare vizibile, cum ar fi reacțiile inflamatorii. În cea mai mare parte a cazurilor de gonartroză, în cazul în care aceasta se manifestă la un genunchi, șansele sunt foarte mari ca și celălalt genunchi să fie afectat în cel mai scurt timp de acest tip de boală. Modificările țesutului cartilaginos indică începutul bolii, acesta este primul indice al acesteia. În urma distrugerii cartilajului de la nivelul genunchiului, corpul reacționează autonom prin creșterea osoasă în această zonă care ulterior va duce la creșterea osteofitelor.

Gonartroza – cauze principale și factorii de risc

Apariția gonartrozei se datorează în cea mai mare parte creșterii semnificativ în greutate care poate pune presiune considerabilă pe genunchi, dar și uzurii articulației prin practicarea unui sport de performanță, mai ales în cazul sporturilor de contact ( în special fotbalul sau rugby-ul ) care pot expune articulația unor leziuni de grad ridicat care se pot recupera într-un timp îndelungat sau pot lăsa traume pentru tot restul vieții. Alți factori care pot duce la gonartroza sunt procesul de îndepărtare a meniscului care poate fi parțial sau total, dar și deformarea genunchiului.

Se manifestă prin apariția unei dureri la nivelul genunchiului în timpul deplasării sau când pacientul ce suferă de boală se află în repaus. De asemnea, conturul articulației este îngroșat constant și deformat acest lucru fiind vizibil odată cu creșterea nivelului de agravare al bolii.

O altă serie de procese care pot cauza apariția bolii este:

tratament balnear pentru gonartroza

Tratamentul balnear pentru gonartroza

În general diagnosticul acestui tip de boală este indicat de către medic pe baza imaginilor radiologice efectuate în laborator. Când medicul constată apariția osteofitelor, mai exact dezvoltarea osoasă a osului aflat pe marginea articulației femurului și tibiei, acesta va pregăti un tratament special pentru a ajuta la combaterea bolii și la diminuarea efectelor acesteia asupra organismului.

După ce ați efectuat analizele necesare pentru a primi diagnosticul din partea medicului și veți primi indicațiile pentru perioada următoare, la recomandarea medicului, veți fi sfătuiți să aplicați si tratament balnear la stațiunile destinate pentru gonartroza. În funcție de stadiul în care se află boala și factorii care au dus la apariția ei, tratamentul poate fi medicamentos, chirurgical, naturist, cu celule regenerative, cu acid hialuronic, kinetoterapie sau alte activități pe care le putem practica în stațiunile balneoclimaterice. Un mare avantaj este că țara noastra are cel mai mare și mai diversificat număr de stațiuni care se află pe tot teritoriul țării și care ajută la tratarea mai multor boli și afecțiuni ale organismului uman.

Statiuni balneare pentru gonartroza

Pe lângă momentele de relaxare, odihnă și refacere a organismului, stațiunile balneare pot oferi și momente de neuitat alături de familie și prieteni. Principalele stațiuni balneare recunoscute pentru tratarea împotriva gonartrozei sunt:

Băile Herculane și Pucioasa – cele două stațiuni sunt recunoscute pentru calitățile terapeutice ale apelor minerale termale, mai ales pentru conținutul concentrat de sulf în componența acestora care este foarte benefic pentru procesul de refacere al articulației genunchiului;

Băile Felix și Geoagiu-Băi – recunoscute pentru buna poziționare a stațiunilor pe teritoriul țării noastre în cele mai bune condiții climaterice, dar mai ales pentru concentrația mare de oligominerale care, de asemenea, ajută la refacerea articulațiilor;

Govora și Bazna – alte două stațiuni recunoscute pentru tratarea acestui tip de boală datorită apelor bogate în iod care au un efect benefic pentru organism;

Ocna Sibiului, Lacu Sărat și Amara –  salinitatea este un alt factor terapeutic care ajută la refacerea articulațiilor, dar și nămolul sapropelic pe care îl găsim în cadrul acestor stațiuni. Tratamentele oferite aici pot avea efecte semnificative, mai ales în refacerea psihicului care contribuie cel mai mult la lupta împotriva bolii.

Nu ezitați să contactați un medic la apariția simptomelor deoarece cu cât veți afla mai din timp de această boală cu atât procesele de recuperare vor fi mai ușoare, iar durerea va dispărea mai rapid.

Partajeaza:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn
On Key

Postări Asemănatoare

stranduri
Cele mai bune stranduri de la Praid

Dacă eşti iubitor de natură şi îţi place să te bucuri de efectele ei benefice, o destinaţie cu bai termale, spa şi saună revitalizează organismul