Tratament balnear la Vatra Dornei

Cuprins

Staţiunea balneară Vatra Dornei este situată în Bucovina, chiar în inima Carpaţilor Orientali, de-a lungul culoarului depresionar, la aproximativ 802 m altitudine. Staţiunea se află la confluenţa Bistriţei Aurii cu principalul afluent, Dorna, fiind învecinată cu Munţii Giumalău, Suhard şi Călimani. Depresiunea deţine peisaje naturale unice în ţara noastră și chiar în apropiere există două parcuri: parcul stabilimentului balnear cu suprafaţă de 50.3 ha amenajat cu alei şi îngrijit după canoanele arhitecturii peisagistice, şi cel de-al doilea parc, pe Runc.

Staţiunea Vatra Dornei este o staţiune de tratament balnear, cu numeroase obiective turistice, de interes naţional şi funcţionează pe toată perioada anului. Staţiunea deţine izvoare cu ape cu calităţi terapeutice, iar climatul natural contribuie la îmbunătățirea stării generale a organismului. Staţiunea Vatra Dornei înglobează turismul balnear cu cel de agrement, de afaceri, activ şi cel cultural. În plus, se practică în această regiune şi turismul ecomenic, deoarece există numeroase mănăstiri în regiune. Staţiunea Vatra Dornei are o tradiţie îndelungată în tratarea bolilor cu ajutorul apelor minerale. Apele au numeroase indicaţii terapeutice şi reprezintă punctul de plecare pentru realizarea a numeroase proceduri în centre de tratament moderne.

Regiunea Dornelor se află într-o zonă protejată de vânturi, fiind înconjurată de Carpaţii care ocrotesc zona ca un scut protector. Regiunea din jurul Dornei conţine multe locuri, cu o floră şi fauna deosebită, precum depresiunea Poiana Stampei, Măgura Calului sau Bârgăul (1300 m), format din vârfuri izolate deasupra cărora domină masivul munţilor Rodnei (2301 m – vf. Pietrosul Rodnei).

Climatul temperat continental de nuanţă alpină este şi el un factor de cură, iar apele minerale de la Poiana Negri, Șarul Dornei şi Floreni contribuie la dezvoltarea turismului balnear. Staţiunea este recomandată persoanelor de toate vârstele, atât pentru cele care vor adrenalină, încercând trasee montane sau sporturi de iarnă, cât şi pentru cele care își doresc să se relaxeze şi să se reîncarce cu energie şi stare de bine. Bioclimatul tonic de aici are o influenţă favorabilă asupra sistemului nervos, iar terapia cu mofetele naturale cu o mare concentraţie de CO2 ajută la detoxifierea organismului. Printre alţi factori de cura enumerăm şi pârtiile de schi, nămolul de turbă din Poiana Stampei sau izvoarele bicarbonate, magnezice.

Izvoare termale și clima

În staţiunea Vatra Dornei, temperatura medie anuală este de 5 grade Celsius (iulie-15 grade Celsius, ianuarie-6 grade Celsius). Pe durata unui an, în aproximativ 120 din zile, există un strat de zăpadă,  acest strat favorizând formarea pârtiilor naturale de schi.

Factori naturali de cură de cura din această regiune îi reprezintă climatul depresionar intramontan tonic, stimulant, puternic ozonat, mofetele, nămolul de turbă, dar mai ales apele minerale carbogazoase. În privinţa izvoarelor, specialiştii au identificat un număr de 37 izvoare, ce pot fi găsite pe teritoriul localităţilor Poiana Cosnei, Dorna Cândrenilor, Poiana Negrii, Vatra Dornei, Ortoaia, Şaru Dornei, Panaci, Glodu, Darmoxa, Broşteni. În plus, mai exista izvoare de ape minerale la Poiana Stampei, Dornișoara, Neagră Sarului și Dragoiasa. Cele mai importante staţiuni cu izvoare minerale din zona Dornelor sunt Dorna Cândrenilor, la 3 km de Vatra Dornei, Poiana Negri, la 8 Km, Şaru Dornei (10 Km). În Poiana Stampei, la 15 Km distanţă se află şi rezervaţie de turbă.

Beneficiile și Indicațiile terapeutice

Anual, în staţiune vin peste peste 50.000 de turişti pentru tratament și alte zeci de mii vin pentru relaxare, pentru a profita de frumuseţile zonei Bucovinei. Apele termale de aici sunt eficiente în tratarea următoarelor afecţiuni:

Profilaxia persoanelor cu o stare de sănătate bună sau aparent bună cu factori predispozanţi la îmbolnăvire (factori genetici, burnout fizic şi intelectual, sedentarism, tulburări funcţionale, activitate în mediu cu noxe respiratorii).

Boli ale aparatului cardio-vascular:

  • hipertensiune arterială;
  • cardiopatie ischemică, fie ea dureroasă sau nedureroasă;
  • sechelă de infarct miocardic
  • ateroscleroza obliterantă periferică
  • boala Raynaud
  • varice stadiu I şi II;

Boli ale aparatului locomotor:

  • afecţiuni degenerative cu localizare articulară, articulată
  • afecţiuni post-traumatice
  • spondiloze, artroze (coxartroza, gonartroza) tendinoze, fibrozite, pinteni, calcaneeni, perinerita scapulo-humerală, sechele dureroase după fracturi, entorse, luxaţii
  • hemipareza sechelară după accident vascular cerebral la 1 an

Boli asociate:

  • boli endocrine în stadiu incipient, hipertiroidia
  • nevroză astenică tratată medicamentos
  • afecţiuni ale aparatului respirator
  • afecţiuni legate de nutriţie şi boli metabolice
  • obezitate
  • osteoporoza
  • boli profesionale

Centrele de tratament sunt echipate pentru a putea efectua proceduri de tratament cu:

  • Băi carbogazoase
  • Băi de plante
  • Împachetări cu parafină sau nămol
  • Kinoterapie
  • Masaje

Cazare Vatra Dornei

În Vatra Dornei, cazare se poate găsi cu uşurinţă iar multe dintre hoteluri deţin şi bază de tratament proprie, unde turiştii pot efectua diverse proceduri. În plus, există aici şi numeroase pensiuni, pentru care preţurile încep de la 80 lei/noapte. În hotelurile și în pensiunile din Vatra Dornei, băi cu ape minerale se efectuează cu regularitate, iar unele centre dețin și aparatură pentru proceduri mai complexe. Cele mai cunoscute hoteluri din zonă sunt:

Hotelul Călimani a fost renovat recent şi oferă 290 de locuri de cazare, în camere cu dotări şi finisaje moderne şi apartamente cu living şi dormitor. Camerele sunt omologate la 3* şi au baie proprie, telefon, televizor, tv cablu, minibar.

Complex Dorna Arini este situat într-o locaţie liniştită, cu împrejurimi naturale, relaxante. Activitatea în baza de tratament Dorna Arini se desfăşoară pe 3 departamente: reabilitare fizică, kinetoterapie – gimnastică medicală, recuperare balneo-fizio-terapie şi sauna uscată şi umedă, relaxare, încărcare energetică – detoxifiere – încărcare spirituală.

Hotelul Dorna deţine camere cu design tradiţional, cu accent pe confort şi calitate. Hotelul este amplasat chiar în inima staţiuni, lângă Pârtia Parc. Unitatea de cazare are o capacitate de 40 de locuri, cu camere tip standard sau superior sau apartamente superior şi suite superior.

Hotelul Bradul este situat lângă parcul staţiunii, foarte aproape de pârtia de ski, într-o zonă liniştită. Unitatea de cazare este recomandată persoanelor care vor să se relaxeze şi să beneficieze de terapii moderne, precum bai calde cu apă minerală, împachetări cu nămol, instalaţii pentru fizioterapie, cura internă, mofete, împachetări cu parafina, piscina, sala de gimnastică, sauna.

Partajeaza:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn
On Key

Postări Asemănatoare

stranduri
Cele mai bune stranduri de la Praid

Dacă eşti iubitor de natură şi îţi place să te bucuri de efectele ei benefice, o destinaţie cu bai termale, spa şi saună revitalizează organismul