Tratament balnear pentru osteoporoza

Cuprins

Sistemul osos joacă unul dintre cele mai importante roluri pentru organismul nostru. Indiferent de sex, categorie de vârstă, genetic sau alți factori care pot influența sensibilitatea acestuia, sistemul osos poate suferi în timp datorită degradării acestuia sau în urma unei fracturi mai serioase. Una dintre principalele boli ale sistemului osos este osteoporoza care este cunoscută și sub numele de “boala silențioasă”. Cele mai afectate sunt femeile, mai ales pe timpul perioadei de menopauză, însă și bărbații pot fi afectați de această boală.

Ce e osteoporoza ?

Osteoporoza reprezintă un tip de afecțiune al oaselor prin care acestea sunt predispuse la o fragilitate ridicată prin care putem suferi fracturi chiar și în urma unor acțiuni obișnuite, precum: tusea, strănutul sau aplecarea. Unul dintre cele mai mari dezavantaje pe care le întâlnim la această boală este că nu poate fi detectată din cauza faptului că nu prezintă simptome. Cele mai predispuse zone care pot suferi fracturi sunt șoldurile, coloana vertebrală sau încheieturile mâinii. Cel mai mare risc apare la femeile albe, asiatice și la cele care au intrat în perioada de menopauză. Nu este exclusă apariția bolii la bărbați. Factorii pe care îi putem influența în ceea ce privesc boala sunt stilul de viață și administrarea medicamentelor.

Factori de risc pentru osteoporoza

Principalii factori de risc pentru apariția acestei afecțiuni ale sistemului osos sunt sexul și apariția perioadei de menopauză. Unul dintre cele mai mari deazavantaje ale acestei perioade din viața femeilor este că ele pot ajunge la o pierdere a masei osoasă de până la 20%. În continuare vom clasa factorii de risc în două categorii:

Factori de risc care NU pot fi modificați:

  • sexul: femeile sunt cele mai predispuse la acest tip de boală;
  • vârsta: odată cu înaintarea în vârstă, având în vedere că sistemul osos se degradează, riscul la apariția bolii este mai ridicat;
  • rasa: femeile din zona asiatică sunt cele mai predispuse la acest tip de boală;
  • gena: cei care au persoane din familie care au mai suferit de osteoporoza sunt predispuși la boală;
  • construcția fizică: cei care sunt de o înălțime mai mică sunt mai predispuși la această boală;
  • nivelul hormonal: în funcție de numărul mai mic/mare de hormoni sexuali, tiroidieni sau secretați de glandele suprarenale, organismul poate fi mai afectat de osteoporza.

Factori de risc care pot fi modificați:

  • dietă: osteoporoza poate apărea în cazul în care prin alimentație nu se acoperă strictul necesar de calciu sau a altor tulburări din alimentație;
  • consumul de steroizi sau a altor medicamente: utilizarea unor medicamente sau suplimente fără recomandarea medicului pot duce la riscuri mari în apariția bolii, de aceea recomandat este un stil de viață cât mai sănătos, fără complicații;
  • stilul de viață sedimentar;
  • alcoolul;
  • fumatul.
tratament balnear pentru osteoporoza

Tratamentul balnear pentru osteoporoza

Tratamentul recomandat de către medic se bazează în majoritatea cazurilor pe estimarea riscului de fractură pentru următorii 10 ani, în urma unei analize în laboratorul de osteodensitometrie. În cazul în care stadiul bolii este unul scăzut, medicul poate prezenta un tratament care nu depinde de administrarea medicamentelor ci prin schimbarea factorilor de risc, cum ar fi: alimentație, renunțare la fumat/consum de alcool sau activitate fizică.

Două metode folosite în medicină sunt terapia cu bifosfonati și terapia hormonală. În cazul primei metode trebuie respectat instructajul în ceea ce privește administrarea acestor medicamente deoarece acestea pot duce la efecte secundare precum: greașă, senzație de arsură gastrică și dureri abdominale. În cazul celei de-a doua metode, estrogenii pot ajuta la menținerea densității osoase la femei după perioada de menopauză, dar aceștia pot cauza alte probleme, precum: cheaguri de sânge, cancer la sân sau boli la inimă. Este recomandat ca administrarea estrogenilor să se facă la o vârsta mai fragedă.

De asemenea, există posibilitatea de a vă trata în cazul acestei afecțiuni osoase la o stațiune balneară în care puteți întâlni ape minerale terapeutice bogate în sulf și sare, dar și prin împachetările cu nămol sapropelic.

Statiuni balneare pentru osteoporoza

Oamenii preferă să aleagă ca și destinație pentru un sejur relaxant și odihnitor alături de familie sau prieteni stațiunile balneare. Un alt avantaj al acestor locații este că vă pot oferi condiții pentru tratarea unor boli sau afecțiuni precum osteoporoza. Aceasta este o listă cu stațiunile care au un potențial ridicat  în combaterea osteoporozei:

Sovata – una dintre cele mai importante stațiuni, aflată în județul Mureș, recunoscută pentru apele bogate în sulf, clor și cu o salinitate ridicată. Lacul Ursu reprezintă un simbol al acestei stațiuni care este vizitat anual de către turiști veniți din toate colțurile țării;

Băile Felix – stațiunea care se află în rândul celor mai mari și recunoscute de pe teritoriul țării noastre, aceasta este benefică în tratarea reumatismului și a osteoporozei:

Techirghiol – nămolul sapropelic are un caracter benefic pentru organism și ajută la refacerea sistemului osos, dar și la tratarea bolilor ce țin de sistemul cardiovascular;

Băile Govora –  aceasta este o altă stațiune în care puteți beneficia de tratament cu nămol sapropelic, dar aceasta este recunoscută și pentru apele bogate în substanțe chimice, precum: iod și brom. Eficientă în cazul afecțiunilor osoase sau a bolilor respiratorii.

Cel mai important este să păstrați legătura cu medicul specialist pentru că acesta cunoaște cu exactitate modul în care boala poate fi tratată, factorii care pot fi influențați, dar și stilul de viață sănătos.

Partajeaza:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn
On Key

Postări Asemănatoare

stranduri
Cele mai bune stranduri de la Praid

Dacă eşti iubitor de natură şi îţi place să te bucuri de efectele ei benefice, o destinaţie cu bai termale, spa şi saună revitalizează organismul

canionul de sare
Canionul de sare de la Praid

Praid este orașul de reședință al localității cu același nume, iar acesta se află în județul Harghita, Transilvania, România și adăpostește comori naturale nemaiîntâlnite. Este

stranduri termale
Stranduri termale la Baile Felix 2022

Ți-ai planificat sejurul pentru anul acesta alături de familie? Ești un fan al stațiunilor balneare cu stranduri termale, centre de tratatamente balneare, Spa, etc.? Din

Abonează-te la newsletter!

Beneficiază în mod regulat de informații actuale despre statiuni balneare, tratamente si oferte speciale. Abonează-te la newsletterul nostru și nu mai rata noutățile: