Trasee turistice din Baile Herculane 2022

Cuprins

O modalitate prin care oamenii preferă să-și diversifice activitatea în vacanță este reprezentată de plimbarea pe trasee turistice datorită efectelor beneficie pe care acestea le oferă. Mixul dintre aerul curat și frumusețea peisajelor întâlnite pe parcursul acestora ne oferă doza necesară de dopamină astfel încât psihicul nostru să se simtă comod și să intre în procesul de refacere. Baile Herculane este o stațiune balneoclimaterică în care întâlnim acest tip de trasee pe care turiștii care aleg să petreacă un sejur mai lung în acest loc le frecventează anual.

Unde putem să ne plimbăm în stațiune?

În funcție de distanța pe care doriți să o parcurgeți, gradul de dificultate al traseului, timpul pe care îl aveți la dispoziție, calitatea traseului sau obiectivele pe care le aveți în plan să le vizitați, există mai multe trasee turisitice pe care le întâlnim în stațiune sau lângă aceasta. Cele mai frecventate de către turiști sunt traseele montane, mai ales că Baile Herculane se află într-o poziție avantajoasă din punct de vedere al naturii. Peisajele sunt frumoase, iar aerul curat de munte stimulează organismul și ajută la refacerea acestuia.

Traseul nr. 1

Acesta este principalul traseu care leagă stațiunea Baile Herculane de creasta Munților Cernei. Pentru a ajunge la baza acestuia putem parcurge drumul ce străbate stațiunea până la intersecția cu strada care duce la cartierul Zăvoi, unde vom întâlni startul. Distanța totală este de aproximativ 2,2 km, iar timpul necesar parcurgerii acestuia este de 2h. Gradul de dificultate este ușor, traseul este marcat cu punct roșu, iar echipamentul necesar pentru acest traseu este tot unul ușor.

Traseul este reprezentat de următoarele principale obiective: Baile Herculane – Platoul și Izvorul Coronini – Cracu’ lui Arendașu – Poiana cu Peri. De menționat faptul că pe parcursul traseului nu veți întâlni probleme, iar singura porțiune care are un nivel de dificultate mai ridicat este Cracu’ lui Arendașu, având în vedere faptul că traseul se află pe un versant care urcă direct la poteca de pe creastă. Din momentul în care ați ajuns la destinație puteți lua cale întoarsă pe traseu sau puteți urmări marcajul triunghiului albastru care vă va duce în apropierea Hotelului Roman.

trasee turistice baile herculane

Traseul nr. 2

Un alt traseu pe care îl putem lua în calcul atunci când suntem în stațiune pleacă tot de la baza celui prezentat anterior, singura diferență fiind că acesta la un moment dat se va bifurca, iar marcajul după care ne vom ghida va fi punctul albastru. Distanța totală este de 1,2 km, timpul de parcurgere de 1h, iar gradul de dificultate este ușor.

Traseul este reprezentat de obiectivele: Baile Herculane – Platoul Coronini – Foișorul Verde – Izvorul Diana. Acest traseu este destinat celor care vor să meargă într-o simplă drumeție pentru a se recreea și pentru a se bucura de natură. Având în vedere faptul că traseul este scurt, atunci echipamentul nu trebuie să fie unul complex.

foisorul verde baile herculane

Traseul nr. 3

Cel de-al treilea traseu de același grad de dificultate cu cele prezentate anterior are ca scop la fel ca celelalte ideea de recreere, de o scurtă plimbare prin natură. Punctul de plecare este același, iar marcajul pe care trebuie să-l urmăriți pe tot parcursul traseului este punctul galben. Lungimea totală este de 1,9 km, iar timpul de parcurgere de 2h. Traseul este scurt, așadar echipamentul necesar este minim. Poate fi accesat pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp.

Traseul are ca principale obiective: Baile Herculane – Izvorul Coronini – Izvorul Munk – Izvorul Diana III. Cele mai importante sunt cele 2 izvoare care sunt de o frumusețe rară și care reprezintă principalul scop al acestui traseu.

Traseul nr. 4

De această dată vom discuta despre un traseu care intră în categoria celor cu grad de dificultate mai ridicat. Timpul de parcurgere al traseului este de aproximativ 4h. Este destinat pentru vizitarea a 3 vârfuri de munte. Baza traseului o găsim în dreptul izvorului Diana III, pe strada Hercules. Marcajul este diferite, în funcție de porțiunea pe care ne aflăm, de aceea recomandat este ca în grup să se afle o persoană mai experimentată care știe să se folosească de hartă și de marcajele întâlnite pe traseu.

Principalele obiective ale traseului: Izvorul Diana III – Izvorul Munk – Pisicul Jubiliar – Vârful Ciorici – Izvorul Munk – Vârful Doda. Echipamentul trebuie să fie unul adecvat, recomandați fiind bocancii cu talpă ușoară și aderentă, îmbrăcăminte ușoară și un hanorac impermeabil în cazul în care apar ploi.

varful ciorici baile herculane

Traseul nr. 5

Ultimul traseu pe care îl puteți accesa în această zonă este unul de dificultate medie spre grea. Distanța de parcurgere este de 4,1 km, iar timpul este de aproximativ 5 h. Pe lângă frumusețea peisajelor văzute de pe coasta munților, acest traseu vă oferi oportunitatea de a vizita peșterile cunoscute din zonă, dintre care 2 sunt termale. Principalul marcaj este un triunghi albastru, iar punctul de plecare se află la Biserica Catolică, care se află în Piața Hercules.

Principalele obiective ale traseului: Baile Herculane – Vârful Ciorici – Vârful Elisabeta – Poiana cu Peri – Vârful Ciorici – Peștera cu Aburi – Peștera lui Adam – Peștera Hoților – Peștera de la Despicătură. Recomandat este să aveți și o lanternă la dvs. deoarece în cazul în care se înnoptează să aveți o sursă de lumină.

pestera cu aburi trasee turistice

Traseul nr. 6

Unul dintre cele mai importante trasee turistice pe care puteți întâlni frumoasele priveliști de pe Valea Cernei. Tot aici se află și granița din perioada precedentă de unire, traseul cuprinzând o bună parte din aceasta. Acest traseu poate fi accesat pe șoșeaua DN 67 D care duce spre localitatea Baia de Aramă. Lungimea traseului este de aproximativ 2.3 km, iar durata traseului este de aproximativ o oră și jumătate.

Principalele obiective ale traseului sunt: Baile Herculane – Sapte Izvoare Calde – Piatra Banitei – Poiana Culmea Mare. Marcajul traseului este triunghiul galben, iar având în vedere că gradul de dificultate este mediu, echipamentul nu trebuie să fie complex.

valea cernei baile herculane

Traseul nr. 7

Acest traseu se bazează pe obiectivele pe care le veți întâlni parcurgându-l. Cascada Vânturătoarea este una dintre cele mai frumoase de pe teritoriul țării. Distanța de parcurgere este de 3.7 km, iar durata de arpoximativ 3h. Accesul pe traseu se face tot pe șoseaua DN 67 D, în drum spre Baia de Aramă, la o distanță de aproximativ 12 km de stațiune. Gradul de dificultate este mediu, iar echipamentul necesar este ușor. Recomandat ar fi să aveți și bețe de trekking.

Principalele obiective ale traseului sunt: Baile Herculane – Cascada Vânturătoarea – Poiana Cicilovete. Traseul este marcat cu cruce roșie, iar această zonă este recunoscută pentru frumusețea peisajelor oferite de natură, dar mai ales de frumusețea cascadei.

cascada vanturatoarea trasee turistice

Traseul nr. 8

Un alt traseu pe care îl întâlnim pe creasta Masivului Mehedinți, care este atrăgător datorită numărului de peșteri pe care îl veți întâlni pe tot parcursul acestuia. Acest traseu are punctul de plecare în același loc ca și celelalte două trasee turistice, adică pe șoseaua DN 67 D. Gradul de dificultate este mediu, însă distanța de această dată este mai mare, ajungând la aproximativ 7.4km. Timpul estimat al acestui traseu este de 3h și jumătate.

Principalele obiective turistice sunt: Baile Herculane – Cheile Pecinișcăi – Creasta Cocoșului. Pe lângă toate acestea, aici întâlnim și alte peșteri, frumuseți ale naturii, printre care: Peștera Ungurului și Peștera de la Ponorul Pecinișcăi. Traseul este marcat cu o cruce galbenă. Trebuie să luați în calcul faptul că traseul este destul de lung și e necesar să aveți un echipament adecvat în caz de vreme schimbătoare și destulă apă pentru hidratare.

Traseul nr. 9

Un alt traseu pe care îl puteți urma, fiind o parte din cel prezentat anterior și la fel ca acesta leagă stațiunea de creasta munților. Gradul de dificultate este mediu, distanța de parcurgere de aproximativ 4.5km, iar durata de 3h și jumătate. Accesul se poate face doar pe timpul verii, iar traseul este marcat cu o bandă galbenă. Recomandat este să aveți un echipament ușor.

Principalele obiective turistice pe care le puteți întâlni pe parcursul traseului sunt: Baile Herculane – Cheile Pecinișcăi – Poiana Padeș. Frumusețea naturii vă pune la dispoziție mai multe ipostaze în care puteți face o fotografie ca și amintire pentru familie sau prieteni.

creasta cocosului baile herculane

Traseul nr. 10

Acest traseu este recunoscut pentru peșterile pe care le adăpostește și pentru relieful carstic care este de o frumusețe deosebită prin unicitatea lui. Timpul de parcurgere este de aproximativ 4h, gradul de dificultate mediu. Recomandat este să mergeți pe acest traseu pe timp de vară și când nu există risc de precipitații. Echipamentul necesar este unul ușor, iar marcajul traseului este un punct roșu.

Cele mai importante atracții pe care le întâlniți pe parcurs sunt: Baile Herculane – Cheile Ferigari – La Șipot – Vârful Șoimului – Padina Soroniște – Peștera mare de la Soroniște. Accesul pe traseu se face din același punct cu cel prezentat anterior, iar acesta este cunoscut ca unul dintre cele mai complexe trasee din zonă.

cheile ferigari baile herculane

Cât de importantă este stațiunea Baile Herculane pentru turiști?

Anual mii de turiști preferă să treacă prin această stațiune având în vedere locația favorabilă. În imediata apropiere a stațiunii se află și Defileul Dunării, iar aceasta se află în Parcul Național Munții Cernei, care este o frumusețe a naturii. Pe lângă trasee turistice și peisaje unice pe care le putem întâlni în această zonă, stațiunea mai este cunoscută și pentru tratarea diverselor afecțiuni sau boli ale organismului.

Aici puteți să vă rezervați un sejur în care să aveți parte de procedurile de la centrele special amenajate cu aparatură modernă sau chiar puteți vizita unul dintre bazinele termale sau ștrandurile amenajate de la un cap la altul de-a lungul stațiunii. Cu siguranță veți fi mulțumiți de ofertele pe care le veți găsi în stațiune, mai ales că știm că stațiunea Baile Herculane este cea mai mare stațiune de tip balneoclimateric de pe teritoriul țării noastre.

Partajeaza:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn
On Key

Postări Asemănatoare

stranduri
Cele mai bune stranduri de la Praid

Dacă eşti iubitor de natură şi îţi place să te bucuri de efectele ei benefice, o destinaţie cu bai termale, spa şi saună revitalizează organismul

canionul de sare
Canionul de sare de la Praid

Praid este orașul de reședință al localității cu același nume, iar acesta se află în județul Harghita, Transilvania, România și adăpostește comori naturale nemaiîntâlnite. Este

stranduri termale
Stranduri termale la Baile Felix 2022

Ți-ai planificat sejurul pentru anul acesta alături de familie? Ești un fan al stațiunilor balneare cu stranduri termale, centre de tratatamente balneare, Spa, etc.? Din

Abonează-te la newsletter!

Beneficiază în mod regulat de informații actuale despre statiuni balneare, tratamente si oferte speciale. Abonează-te la newsletterul nostru și nu mai rata noutățile: