Textarea
Parcul Național Rodna este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național) situată în nordul României, pe teritoriile județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș, în zona centrală a Munților Rodnei.[2]
Parcul Național Munții Rodnei este desemnat internațional ca Rezervație a biosferei de către Comitetul UNESCO, în cadrul programului "Omul și Biosfera"
Aria naturală se întinde în extremitatea estică a județului Maramureș (pe teritoriile administrative ale comunelor Moisei și Săcel și al orașului Borșa) și în cea nord-estică a județului Bistrița-Năsăud (pe teritoriile comunelor Maieru, Parva, Rebrișoara, Rodna, Romuli, Șanț și Telciu și pe cel al orașului Sângeorz-Băi)
Importanța acestui parc se datorează atât geologiei și geomorfologiei munților, cât și prezenței a numeroase specii de faună și floră, endemite și relicte glaciare. A fost organizat în anul 1990 atunci când Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului a emis Ordinul nr. 7 privind constituirea unui număr de 13 parcuri naționale printre care și Parcul Național Rodna. Acest ordin a provocat o oarecare confuzie deoarece se refera doar la suprafețele de fond forestier din parcurile naționale, nu și la suprafețele ce conțin goluri alpine.
Suprafața actuală este cea stabilită în anul 2002 de către Ministerul Apelor și Protecției Mediului. Din suprafața totală de 46.399 ha a PNMR, 3,300 ha au fost declarate Rezervație a Biosferei în anul 1979.
Parcul național se suprapune atât sitului de importanță comunitară (SCI) cât și ariei de protecție specială avifaunistică (SPA) - Munții Rodnei.
În Parcul Național Munții Rodnei se află mai multe arii naturale de un deosebit interes științific, geologic, peisagistic, floristic, faunistic și speologic, dintre care: Pietrosu Mare (rezervație naturală inclusă în programul mondial al UNESCO - „Omul și biosfera”), Piatra Rea, Poiana cu narcise de pe Masivul Saca, Peștera din Valea Cobășelului, Ineu - Lala, Peștera Izvorul Tăușoarelor, Izvorul Bătrâna, Izvoarele Mihăiesei, Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei.
Aria naturală dispune de mai multe tipuri de habitate (Tufărișuri alpine și boreale, Tufărișuri cu specii sub-arctice de Salix, Tufărișuri cu Pinus mugo și Rhododendron myrtifolium, Pajiști boreale si alpine pe substrat silicios, Fânețe montane, Pajiști calcifile alpine și subalpine, Pajiști montane de Nardus bogate în specii pe substraturi silicioase, Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion), Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum, Păduri de Larix decidua și/sau Pinus cembra din regiunea montană, Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccinio-Piceetea), Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion), Mlaștini turboase de tranziție și turbării oscilante (nefixate de substrat), Grohotișuri silicioase din etajul montan până în cel alpin (Androsacetalia alpinae și Galeopsietalia ladani), Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin (Thlaspietea rotundifolii), Vegetație herbacee de pe malurile râurilor montane, Vegetație lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane, Turbării active, Formațiuni pioniere alpine din Caricion bicoloris-atrofuscae, Peșteri în care accesul publicului este interzis, Mlaștini alcaline, Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci silicioase, Vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane și Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase) ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului carpatic al Orientalilor.