Textarea
Mormântul lui Avram Iancu este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Țebea; comuna Baia de Criș.
Țara Zarandului nu mai are nevoie de nicio prezentare fiind un obiectiv predilect pentru cei care doresc să simtă, să vadă, să se identifice fie și pentru câteva ore cu o fărâmă din Istoria mare. Însă principalul obiectiv îl constituie Complexul de Monumente de la Țebea, complex dezvoltat în ultimul secol în jurul mormântului lui Avram Iancu, cel care declara acum mai bine de 150 de ani că, având în vedere „câtă lume am umblat, țară mai bună, mai bogată și oameni mai primitori ca în Țara Zarandului n-am văzut. Când voi muri aș vrea să mă îngropați aici” .
Avram Iancu a murit în noaptea de 10 spre 11 septembrie 1872 în casa brutarului Ion Stupină din Baia de Criș și dorința i-a fost îndeplinită: a fost înmormântat în cimitirul de la Țebea, în vecinătatea gorunului lui Horea, la 13 septembrie același an.
Acesta se află în Panteonul Moților, în imediata apropiere a gorunului lui Horea.
Avram Iancu a decedat la 10 septembrie 1874 în casa lui Ioan Stupină, zis Lieber, din Baia de Criș, iar la 13 septembrie a fost îngropat, conform dorinței sale, lângă gorunul lui Horea.
Inițial, mormântul era de pământ, conform obiceiului, Crucea de la căpătâi a fost donată de preotul Ioan Tisu (al doilea), care pregătise crucea pentru propriul său mormânt. Inscripția de pe cruce este: „AV RAM IAN CU, ADV(OCAT), PREF(ECTUL) LEG(IUNILOR) ROM(ÂNE) în anul 1848–9. +1872”.
În 1924, cu ocazia centenarului nașterii sale, societatea ASTRA, al cărei președinte era Vasile Goldiș, a organizat între 28 august–2 septembrie ample manifestări, la care au luat parte regele Ferdinand I, regina Maria, primul ministru Ionel Brătianu, Miron Cristea, Vasile Suciu, Gurie Grosu, Octavian Goga, Alexandru Averescu, miniștri, generali, conducerea ASTREI. La eveniment n-au participat Nicolae Iorga și Iuliu Maniu deoarece erau oponenți politici ai lui Vasile Goldiș. Cimitirul a fost reorganizat, mormântul lui Avram Iancu a fost împrejmuit și degajat — 24 de alte morminte fiind reamplasate — iar în perimetrul său au fost amplasate două tunuri din războiul din 1877. Acestea sunt tunuri de munte Armstrong cal. 63, md. 1883.
La 1 noiembrie 1931 din inițiativa și cu contribuția istoricilor Gheorghe I. Brătianu și Constantin C. Giurescu pe mormântul lui Avram Iancu a fost așezată o lespede de marmură gri sculptată de Gheorghe M. Cantacuzino. Lespedea poartă inscripția: „Craiului Munților. Națiunea Română întregită în hotarele ei firești și unită în spiritul libertății. MDCCCXLVIII–MCMXVIII”, concepută de Nicolae Iorga.
După al Doilea Război Mondial gardul de împrejmuire al zonei de 8,4 × 5,4 m din jurul mormântului a fost refăcut din beton și decorat cu lanțuri metalice.
Monumentul a fost permanent întreținut, ultima renovare având loc în 2004