Textarea
Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia este cea mai veche mănăstire existentă în cuprinsul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și totodată, cel mai vechi așezământ monahal din întregul cuprins al Câmpiei Bărăganului. Se află în reședința județului Ialomița. Așezământul este astăzi situat pe Aleea Mănăstirii nr. 2, în partea sudică a municipiului Slobozia, lângă drumul rutier DN 2A, de la București spre Constanța.
După ce în martie 1614, voievodul Radu Mihnea i-a acordat marelui postelnic Ianache Caragea dreptul de a întemeia o „slobozie” la Vaideei, adică o așezare scutită de dări pe trei ani, Alexandru Iliaș (1616-1618) i-a donat marelui postelnic Ianache Caragea moșia domnească pe care se afla satul Vaideei, actuala Slobozia, după care marele postelnic a ridicat o mănăstire, pe care a închinat-o unei mănăstiri de pe Muntele Athos.
După ce a fost afectată de atacul tătarilor, din anul 1623, mănăstirea a fost luată „pe seama domniei”, după urcarea pe tronul Țării Românești a lui Matei Basarab, în anul 1632. Începând cu 13 iulie 1633, Matei Basarab a întărit mănăstirea și i-a dăruit numeroase moșii și sate.
Lăcașul a fost sfințit în anul 1634 de Chiril Lukaris, patriarhul Constantinopolului.
Biserica din Manastirea Slobozia este o biserica in forma de cruce greaca, avand trei turle, dintre care cea mare din lemn, imbracata fiind in tabla. Ferestrele sunt inalte, cu chenar de piatra simplu. Interiorul bisericii este bine proportionat; pronaosul este despartit de naos prin patru coloane ce sustin cafasul. Naosul are abside laterale, iar o catapeteasma de lemn desparte naosul de absida altarului.
Ansamblul monahal din Slobozia constituie o simbioza intre stilul bizantin traditional si influentele neo-clasice si romantice neo-gotice. Iconografia este influentata si ea de stilurile occidentale. In pictura se reflecta inclinatia spre scene cu o mare incarcatura emotionala. Ele nu fac o trimitere la dogma crestina, ci sunt mai degraba scene profund umane. Artistul preia din arta realista occidentala anumite elemente de decor, cum ar fi: folosirea excesiva a norilor cu scopul de a delimita o scena si a face ca efectul revelator sa fie continuu.
