Textarea
Ilie Lazăr (n. 12 decembrie 1895 , Giulești, județul Maramureș - d. 6 noiembrie 1976, Cluj) a fost un jurist și om politic român, fruntaș al Partidului Național Țărănesc în perioada interbelică și garda de corp a lui Iuliu Maniu.
A luptat în Primul Război Mondial pentru eliberarea Cernăuțiului, apoi cu trupele de moldoveni a participat la eliberarea orașului Sighet. În timpul Austro-Ungariei a fost membru al Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania. În 1928 a câștigat fotoliul de deputat din partea PNȚ.
A fost un delegat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918
Părinții săi au fost descendenții unor vechi familii românești din mica nobilime. Tatăl său era descendent al familiei Lazăr de Purcăreț, iar mama sa a fost descendentă a familiei Ivașcu din Apșa de Jos. Bunicul său, Vasile Lazăr, preot și licențiat în drept, a fost protopop al Sighetului, iar acesta descindea din șapte generații de preoți.
A studiat Academia de drept, obținând titlul de doctor în drept. A urmat mai apoi Conservatorul din Viena.
Monument de arhitectură tradiţională, a aparţinut iniţial protopopului greco-catolic Vasile Mihalyi şi a fost edificată în anul 1826, aşa cum atestă inscripţia în limba latină. Pe spatele meştergrindei se află, săpată în lemn, o altă inscripţie: „urmaş Lazăr”, cele două familii fiind înrudite.
În această casă, la 28 noiembrie 1918, Dr. Ilie Lazăr a convocat delegaţii maramureşeni pentru a pleca la Alba Iulia, unde la 1 Decembrie 1918 se va semna pentru vecie Unirea Maramureşului cu Ţara – Mamă. Casa este conservată şi restaurată in situ.
Monumentul se înscrie în specificul arhitecturii tradiţionale maramureşene. Tălpile masive sunt din stejar, iar pereţii din bârne rotunde de molid, încheiate la colţuri în „cheutoare românească” şi aşezate în sistemul „blockbau”. Acoperişul este din draniţă, în patru ape, foarte înalt, prevăzut cu lucarne.
Casa are un plan evoluat pentru acea vreme: şase încăperi, iar în faţă şi lateral „şatra” (prispa) cu stâlpi şi arcade. Din tindă se intră în două încăperi laterale foarte spaţioase, fiecare având acces printr-o uşă la încăperile corespondente din spatele casei. Accesul în pod se face prin camera mică din fundul tindei.
