Stațiunea Vatra Dornei este o localitate special amenajată și dotată, având ca principal obiectiv valorificarea factorilor naturali de cură și resurse climaterice.
Plină de izvoare cu ape termale și minerale care sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri, țara noastră este un adevărat cufăr plin cu comori. Bioclimatul oferit de Vatra Dornei este unic, eficientizând tratamentul pacienților suferinzi de dermatite atrofice. Umiditatea se încadrează în limitele normale, iar temperatura este una plăcută pe tot anul. Bazele balneoclimaterice prezente în Vatra Dornei îți permit să te relaxezi chiar și în timpul ședințelor de tratament. Acestea pot îndeplini și alte funcții din domeniul turismului, de exemplu: odihna, practicarea unor sporturi, recreerea sau dezvoltarea unor alte forme de turism(cultural, reuniuni ș.a.m.d.).Aparatura folosită s-a dovedit a fi eficientă în special în lupta cu dermatite atrofice, dar și în cazul pacienților care doresc tratarea altor boli.
Sute de oameni își fac apariția anual la Vatra Dornei mai ales cei bolnavi de dermatite atrofice, iar în proporție de peste 90% dintre aceștia recomandă serviciile, experiențele și atmosfera oferită de personalul Vatra Dornei, majoritatea susținând că vor reveni cât mai curând posibil.
Printre principalele caracterstici ale stațiunii Vatra Dornei care contribuie la tratarea a numeroase boli, precum dermatite atrofice, se numără lipsa expunerii la factorii de poluare. Astfel, aerul este întotdeauna curat, având un indice de calitate a aerului foarte bun. Zonele adiacente stațiunii Vatra Dornei nu adăpostesc fabrici sau combinate chimice. Așadar, posibilitatea de eliminare în aer a diferiți compuși chimici, dăunători organismului, este inexistentă.Pentru ca o cură să fie cât mai eficientă, medicul prescriptor trebuie să fie mai mult decât sigur că un astfel de tratament pentru Vatra Dornei poate fi foarte folositor dacă este bine individualizat, dar și foarte dăunător în caz contrar.
Având certitudinea că ești pe mâinile unor profesioniști în ceea ce privește tratarea pacienților suferinzi de dermatite atrofice, te vei putea relaxa și bucura totodată de facilitățile oferite de centrele baleare. Fie că vorbim de băi calde cu ape minerale sau de electroterapie, experiența va fi atât plăcută, cât și benefică tratării împotriva diferitelor afecțiuni.Există mai multe categorii de oameni care obișnuiesc anual să viziteze Vatra Dornei. În funcție de repartiția curelor, oamenii își fac apariția la Vatra Dornei pentru profilaxie, cel puțin o dată pe an, având în vedere faptul că recomandarea medicului prescriptor este de o cură pe an și pentru tratament de dermatite atrofice sau recuperare 2 cure pe an, la un interval de 4-6 luni
În general, rezervarea unei vacanțe curative este axată pe inducerea stării de bine fizic și psihic, cu accent pe relaxare și reechilibrare, un lucru ideal pentru oamenii care sunt afectați de dermatite atrofice.Toate acestea le vei întâlni de-a lungul sejurului tău la Vatra Dornei.
Există o mulțime de hoteluri și pensiuni în Vatra Dornei care sunt pregătite să primească pacienții care suferă de dermatite atrofice. Pe timpul șederii în stațiunea Vatra Dornei, toate grijile și problemele cotidiene vor putea fi lăsate deoparte. Astfel, psihicul va lucra la îmbunătățirea stării de sănătate. Tratamentele balenoclimaterice coroborate cu starea de bine indusă de sejurul în Vatra Dornei vor aduce pacienților o mulțime de beneficii în ceea ce privește tratarea diferitelor afecțiuni precum dermatite atrofice.Un sejur terapeutic la Vatra Dornei poate duce la o însănătoșire rapidă, te poate remonta fizic și psihic și îți oferă șansa de a beneficia de servicii exclusiviste care pot satisface până și cele mai sofisticate gusturi! Vatra Dornei îți va oferi o experiență de neuitat și te va ajuta să profiți de o ofertă exact pe gusturile și pentru nevoile tale!
Beneficiază în mod regulat de informații actuale despre statiuni balneare, tratamente si oferte speciale. Abonează-te la newsletterul nostru și nu mai rata noutățile: