Tratament balnear la Techirghiol

Orașul Techirghiol este unic în lume datorită unor condiții naturale favorabile. Nămolul sapropelic, climatul și apa sărată a lacului au transformat stațiunea balneară într-un loc celebru pentru proprietățile sale curative. Orașul-stațiune Techirghiol este situat în județul Constanța, în S-E-ul României, pe malul lacului cu acelaşi nume. La o distanţă de aproximativ 16 km, se află oraşul Constanța, iar Marea Neagră este în imediată vecinătate (3 km). Accesul spre acest oraș se realizează prin intermediul DN 38 sau prin drumul judeţean ce leagă stațiunea Eforie Nord de Techirghiol (pe lângă lac). Celelalte stațiuni și orașe importante din Constanța se află în imediata apropiere.

Există și o legendă a locului. Se spune că un biet bătrân olog și orb ajunsese la malul lacului Techirghiol din întâmplare cu măgarul său. Stând acolo şi relaxându-se împreună cu măgarul sau o vreme, bătrânul a fost surprins când, ieşind din lac, îşi dădu seama că poate vedea din nou şi ca picioarele şi-au revenit. Rănile măgarului se vindecară şi ele rapid şi animalul era foarte energic. După această întâmplare, din ce în ce mai mulţi oameni au pornit spre Techirghiol pentru a-şi trata durerile trupeşti. Se pare că nămolul din lac făcea minuni – oamenii imobilizaţi începeau să meargă, reumatismul dispărea pur şi simplu, femeile nu mai aveau probleme de fertilitate iar bolnavii își găseau remediul pentru toate afecţiunile. În centrul staţiunii se afla chiar statuia lui Techir împreună cu măgarul sau.

Lacul Techirghiol este lacul salin cu cea mai mare suprafață din România, cu o lungime de 7.500 m, adâncime de cca. 9 metri, salinitate foarte mare, de peste 90 g/l. Apa sărată, puternic mineralizată în combinație cu nămolului sapropelic sunt folosite intens în tratamentul afecţiunilor diverse.

Tratement și beneficiile terapeutice

Clima în Tehirghiol este litoral maritimă. Predomină vremea senină, durata de strălucire a soarelui este > 2400 ore anual. În ceea ce priveşte temperatura aerului, aceasta este destul de ridicată vara, în comparație cu stațiunile din imediata apropiere a mării. În schimb, pe durata iernii, clima este mai favorabilă decât a acestora; temperatura medie este de peste 11°C (în iulie 22-23°C, iar în ianuarie -0,5°C). Presiunea atmosferică medie anuală este de 764,3 mm. În Techirghiol, precipitațiile sunt reduse, sub 400 mm. Viteza vântului este mai reduse, predominând din direcțiile nord-est, sud-est și vest.

Techirghiol funcționează ca o stațiune balneară încă din 1899 și permite tuturor vizitatorilor accesul la plajă de pe malul lacului sau pe coasta Mării Negre. Factorii curativi pentru care Techirghiol este celebru sunt apa sărată şi nămolul bogat în materie organică cu proprietăţi terapeutice. Reumatismul, ginecologia, bolile rahioase și psoriazisul sunt afecţiunile cel mai des vindecate aici.

Indicațiile terapeutice sunt strâns legate de afecțiuni reumatismale degenerative (ex. Spondiloză cervicală, dorsală și lombară), afecțiuni reumatismale inflamatorii (stări algice articulare după reumatism articular acut sau infecții de focar, spondilită anchilozantă, artropatia psoriazică, poliartrită reumatoidă după intervenții ortopedico-chirurgicale de corectare), afecțiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrită scapulohumerală); afecțiuni posttraumatice (redori articulare posttraumatice, stări după operații pe mușchi, tendoane, articulații și oase, stări după entorse, luxații și fracturi), afecțiuni neurologice periferice (paralizii și pareze posttraumatice ale membrelor, polineuropatii după faza acută, polira-diculonevrite, în faza sechelară, sechele după poliomielită), afecțiuni ale sistemului nervos central (parapareze sechelare după mielita la minimum 3 luni de la debut, parapareze posttraumatice la minimum 3 luni de la debut, parapareze după arahnoidite), afecțiuni ginecologice (insuficiență ovariană, cervicite cronice, metroanexite cronice, sterilitate secundară), afecțiuni dermatologice; afecțiuni asociate (otorinolaringologice, cardiovasculare, endocrine, metabolice și de nutriție, respiratorii, boli profesionale).

Techirghiolul este una din stațiunile balneare care, de-a lungul timpului şi-a creat un renume mondial, datorită proprietăţilor curative ale nămolului şi ale apei Lacului Techirghiol. Apa sărată şi bogată în minerale şi nămolul sapropelic extras din adâncurile sale sunt utilizate cu succes în tratarea reumatismului, anemiei, rahitismului, spondilozei, hipotiroidiei şi a altor afecţiuni neuromotorii, cutanate sau endocrine. Techirghiol şi-a câştigat renumele de staţiune balneară datorită proprietăţilor curative ale Lacului Techirghiol. Nămolul sapropelic extras din lac este folosit cu succes în cele două baze de tratament existente în staţiune. Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol dispune de una dintre cele mai mari baze de tratament de pe litoralul românesc. În centrul de tratament a sanatoriului se pot trata până la 800 pacienţi şi se pot realiza peste 2500 proceduri zilnic. O bază de tratament modernă exista şi în cadrul Centrului Social-Pastoral al Mănăstirii Sfânta Maria. În ambele baze de tratament se efectuează bai de nămol, bai sărate cu apa din lacul Techirghiol, bai galvanice, bai de plante, masaj, kinetoterapie, electroterapie, magnetoterapie. Procedurile sunt utilizate cu succes în tratarea afecţiunilor reumatismale, posttraumatice, ale sistemul osos, ale sistemului nervos central şi periferic, afecţiunilor ginecologice, dermatologice, vasculare şi endocrine.

Cazare la la Techirghiol

În Techirghiol, cazare la prețuri rezonabile se poate găsi cu ușurință. Staţiunea Techirghiol deține cazare în hoteluri de mici dimensiuni, vile şi pensiuni călduroase, unde turiştii se pot bucura de o atmosferă intimă şi relaxanta. Locurile de cazare sunt dispuse atât în centrul staţiunii, cât şi pe străduţele liniştite şi lăturalnice ale Techirghiolului. Dintre acestea, amintim Hotelul Anina 3*, situat chiar în centrul staţiunii, unde veţi găsi condiţii bune de cazare. Un alt loc foarte popular de cazare este Sanatoriul Balnear şi de Recuperare sau Centrul Social-Pastoral din incinta Mănăstirii Sfânta Maria. Aici, toţi cei cazați pot beneficia şi de tratament balnear. Stațiunea Techirghiol oferă turiştilor diverse opțiuni de servire a mesei. Pe lângă restaurantele că aparţin hotelurilor şi pensiunilor, în centrul staţiunii există și terase, pizzerii, restaurante, fast food-uri, patiserii unde turiștii se pot delecta cu cele delicatesele tradiționale zonei. Turiştii au ocazia de a se caza chiar şi în complexul din incinta mănăstirii Sfânta Maria, cu o suprafață de 600 mp, dotat cu un cabinet medical de consultații, două centre de electroterapie şi un cabinet de unde scurte. Toate cabinetele beneficiază de aparatură de ultimă generație. În plus, în Techirghiol există şi numeroase pensiuni primitoare ce-şi aşteaptă turiştii.

Așadar, oportunităţile de cazare din Techirghiol sunt variate: Sanatoriul Balnear Techirghiol, hoteluri de 2 și 3 stele, pensiuni de 3 și 4 margarete, vile private.

Booking.com

Comentarii

mood_bad
  • Nici un comentariu încă.
  • Adăugarea unui comentariu