Statiuni Balneare cu tratament pentru spondiloza cervicala

oct. 01, 2019

Spondiloza cervicală este o afecțiune a coloanei vertebrale cervicale  - o afecțiune degenerativă ce favorizează foarte mult partea de vertebră și disc intervertebral.

Această afecțiune apare în mod general la persoane de peste 40 de ani din cauza demineralizării vertebrelor, din cauza posturilor greșite sau a diverselor problemelor de sănătate la nivelul coloanei. Coloana începe sa se taseze și discul intervertebral să se comprime sau vertebrele să-și piardă din mineralizare.

Una dintre cela mai populare soluție este tratamentul de balneo terapie. Noi va punem la dispoziția dvs. o lista de stațiuni balneare unde se practică acest tip de tratament.

Amara

Apa lacului Amara, sulfatată, clorurosodică, magneziană, slab bromurată, are o mineralizare totală de 9,88 grame/litru. Datorită conținutului bogat în sulfați, apa are un gust amar, de aici provenind și denumirile lacului și a stațiunii . Nămolul sapropelic de lac are un conținut de 66,6 g/l. Apa minerală de sondă pentru cura internă este sulfuroasă, slab sulfată, bicarbonatată, sodică, magneziană, hipotonă. Bioclimatul este excitant de stepă.

Stațiunea dispune de instalații pentru băi calde la căzi și bazine cu apă provenită din lac, instalații pentru băi calde și pentru împachetări cu nămol, amenajări pentru ungeri cu nămol rece, urmate de băi în lac, buvetă pentru cura internă cu apå minerală, instalații complexe pentru hidro și electroterapie, săli pentru gimnasticå medicală și masaj medical, amenajări pentru aerohelioterapie.

Bazna

Climat moderat continental de dealuri și podișuri, cu temperatura medie anuală de 8-9°C (în ianuarie media fiind de -4°C, iar în luna iulie de aproximativ 20°C). Nebulozitatea anuală este de 5,5 – 6,0 zecimi, iar umiditatea relativă medie anuală este de 80%. Stațiunea este ferită de vânturi, fiind înconjurată de dealuri.

Instalații pentru băi calde cu apă minerală în căzi și bazine; instalații pentru băi calde de nămol și împachetări calde de nămol; amenajări pentru aerohelioterapie, ungeri cu nămol și băi reci în bazine cu apă minerală; instalații complexe pentru electro și hidroterapie; sală de gimnastică medicală, masaj medical.

Băile 1 Mai

Efectul terapeutic al apelor minerale de aici au fost descoperite cu foarte mulți ani în urmă. Băile s-au numit, pe rând: Băile Sfântului Ladislau, Băile Haieului și apoi Băile Episcopești, în 1374 aflându-se în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice din Oradea. Primele tratamente s-au făcut prin aplicarea nămolului scos de pe fundul albiei pârâului Peta pe partea dureroasă a corpului. Primele baze de tratament s-au construit între anii 1950-1960. Începând cu anul 1978 stațiunea s-a dezvoltat continuu . Ștrandul Venus este cel mai mare ștrand termal din stațiune .

Curenți diadinamici și interferențiali magnetodiaflux; ultrasunet; unde scurte; laserterapie; ionizări; aerosoli; băi terapeutice cu ape minerale termale în căzi și în bazin; băi galvanice; duș subacval; masaj segmentar manual; kinetoterapie la sală.
Împachetări cu nămol, în care acțiunea are efect prin calitățile fizice și chimice ale nămolului. Termoterapia, masajul, împachetări cu parafine. Cura de nămol stimulează neuroreceptorii periferici, vasodilatația și, implicit, mecanismele de reacție ale organismului.

Băile Felix

Prima atestare despre stațiune datează din anul 1763 și conține notele unui medic privind construirea unui bazin pentru băi . În 1771, bazinul de lemn a fost transformat în bazin de piatră, căruia i s-au alăturat și cabine de băi . Prima clădire a fost construită în anul 1744 . Stațiunea începe să se dezvolte după realizarea primului foraj modern de la izvorul principal în 1885 .

Instalații pentru băi cu apă minerală termală în căzi și bazine, cu posibilități de kinetoterapie și elongații subacvale; instalații pentru aplicații calde cu nămol; instalații pentru tratamente ginecologice cu ape minerale termale și cu nămol cald; instalații complexe de electro și hidroterapie; instalații de aerosoli și inhalații; bazine în aer liber cu apă minerală termală, unele cu funcționare permanentă, indiferent de anotimp; săli de gimnastică medicală; masaj medical; saună; cosmetică cu tratamente de estetică facială și corporală, Gerovital și Aslavital.

Băile Govora

Apele minerale sunt folosite terapeutic începând cu anul 1879, tratamentul făcându-se un timp în copăi (căzi de baie din lemn), amenajate în chilii la mănăstirea Govora, aflată la șase kilometri de izvoare. Apa acestor izvoare era transportată la mănăstire în butoaie mari, numite sacale, transportate în care trase de boi. Primul stabiliment de băi apare în anul 1887. În 1910 au fost construite hotelul Palace (cu camere așezate astfel încât să aibă soare cel puțin o oră pe zi), pavilionul central de băi și cazinoul.

Instalații pentru băi calde cu ape minerale iodurate sau cu ape minerale sulfuroase la cadă; bazin cu apă minerală caldă pentru kinetoterapie; instalații pentru terapie respiratorie aerosoli, inhalații, instalații complexe pentru electroterapie și hidroterapie; sală de gimnastică medicală, masaj medical, buvete pentru cura internă. Traseele incluse în cura de teren sunt marcate.

Băile Herculane

Atestarea stațiunii datează din anii 153 d.C., fapt consemnat într-o  tabulă votivă din băi . Cunoscând proprietățile curative ale apelor, romanii au construit aici, la Therme Herculi, temple, băi, monumente și statui, închinate zeilor Hercules, Esculap și Hygieia. Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ce mulțumesc zeilor pentru vindecare.

Instalații pentru băi cu ape minerale termale sulfuroase și cu ape minerale termale clorurosodice, atât în căzi, cât și în bazine, cu posibilități de kinetoterapie; buvete pentru cura internă cu ape minerale; bazin cu ape minerale termale în aer liber; instalații de aerosoli și inhalații cu ape minerale; instalații complexe pentru electro și hidroterapie; săli de gimnastică medicală, masaj medical, saună; trasee pentru cura de teren.

Geoagiu-Băi

La Germisara, romanii amenajează termele, captând izvoarele prin tuburi de teracotă. În 1935, la săparea bazinului mic din actualul ștrand cu ape termale, au fost dezgropate statuile reprezentându-i pe Esculap și Egeea. În epoca feudală este consemnată refacerea băilor la mijlocul secolului al XVI-lea de către regina Isabela, soția lui Ioan Sigismund Zápolya, regele Ungariei. Utilizarea apelor a devenit sistematică mai ales la începutul secolului al XX-lea, când au fost amenajate primele instalații balneare .

Instalații pentru băi calde cu apă minerală în căzi și bazine; instalații de electro și hidroterapie; buvete pentru cură internă cu ape minerale; bazine în aer liber cu solarii pentru aerohelioterapie; sală de gimnastică medicală; masaj medical.

Lacul Sărat

Istoria stațiunii începe în anul 1879, când se fac primele analize ale apei și nămolului din Lacu Sărat. Primele așezăminte cu scop terapeutic au fost construite în anul 1883, iar în anul 1896, odată cu racordarea la rețeaua de apă și electricitate s-a dezvoltat aici o adevărată stațiune. În următoarea perioadă, Lacu Sărat a fost considerată una din perlele stațiunilor de tratament din acea vreme .

Instalații pentru băi calde cu apă minerală la cadă; instalații pentru băi și împachetări calde cu nămol; instalații de electro și hidroterapie; sală de gimnastică medicală; masaj medical; bazin cu apă caldă pentru kinetoterapie; instalații de aerosoli; amenajări pentru aerohelioterapie și pentru ungeri cu nămol rece, urmate de băi în lac.

Ocna Șugatag

Localitatea Ocna Șugatag este consemnată în documentele istorice din anul 1355. Activitatea de bază era exploatarea sării. În jurul acestor ocne de sare s-au găsit monezi din argint și aur încă de pe vremea romanilor. La începutul secolului al XX-lea, odată cu încetarea exploatării, apele s-au infiltrat și au provocat prăbușirea tavanului minei și astfel au apărut lacurile cu apă sărată pentru care localitatea este renumită.

Instala†ii pentru băi calde la căzi și bazine cu apă minerală; instalații pentru electro, hidro și termoterapie; sală de gimnastică medicală; masaj medical; ștrand pentru aerohelioterapie și bazine cu apa sărată concentrată.

Pucioasa

Prima atestare documentară a orașului datează din 1649, sub denumirea de Piatra Pucioasă. Izvoarele de apă sulfuroasă au fost analizate pentru prima oară în 1821 - 1828. Primul pavilion public pentru băi a fost construit în anul 1834. Apele minerale de la Pucioasa au fost prezentate în cadrul expoziției universale de la Viena din 1873. În anul 1930, Pucioasa a fost declarată stațiune.

Apă minerală în cură externă - instalații pentru băi calde cu ape minerale; bazine pentru kinetoterapie; instalații pentru parafangoterapie; instalații pentru inhala†ii și aerosoli; instalații pentru electro și hidroterapie; săli de gimnastică medicală, masaj medical.

Sângeorgiu de Mureș

În anul 1880, exista aici un mic bazin amenajat, alimentat de la un izvor natural de suprafață, ce avea o apă cu conținut sărat-sulfuros. „Fântâni sărate” mai sunt evidențiate într-un document din anul 1888 și pe alte proprietăți din zonă. În anul 1902 apare o societate pe acțiuni pentru dezvoltarea și exploatarea băilor sărate. În 1912 un foraj pentru gaz metan descoperă apă sărată la adâncimea de 864 de metri. Apoi s-au mai făcut încă 2 foraje. Revista „Erdely” nota că în vara anului următor, 1913, la Sângeorgiu au „făcut baie aproape 1000 de oameni într-o singură zi”. Stațiunea s-a dezvoltat continuu, cu precădere după 1980.

Instalații pentru băi calde cu ape minerale; instalații pentru băi reci cu ape minerale în bazine în aer liber; amenajări pentru aerohelioterapie și pentru ungeri cu nămol în aer liber; împachetare cu nămol; baie sărată în bazin și cad; hidroterapie (duș subacval și duș scoțian); aerosoli; kinetoterapie; masaj; reflexoterapie; electroterapie (curenți de joasă frecvență, curenți diadinamici, curent galvanic, băi galvanice); curenți de medie frecvență (curenți interferențiali); curenți de înaltă frecvență (unde scurte); ultrasunete; magnetoterapia; laserterapia; fototerapie (radiații ultraviolete, radiații infraroșii).

Slănic Prahova

Exploatarea de sare din Slănic Prahova este atestată documentar de peste trei secole, cea mai recentă atestare a unei exploatări de sare din România. Prima atestare a localității datează din 1532, iar a doua din 1685, când spătarul Mihai Cantacuzino cumpără jumătate din moșia Slănic pentru a deschide ocne. Prima exploatare s-a deschis în anul 1688 pe Valea Verde, iar între anii 1689-1691, spătarul Mihai Cantacuzino a deschis și exploatările de la Baia Baciului . În anul 1713 spătarul Cantacuzino donează moșia sa din Slănic împreună cu ocnele de sare mânăstirii Colțea din București. În anul 1912 în aceste mine s-a introdus curentul electric, s-a eliminat exploatarea manuală, s-au făcut modernizări. În anul 1914 prin prăbușirea unei mine de sare aflate în mijlocul muntelui s-a format Lacul Miresii (20 m adâncime), cunoscut și ca Grota Miresii.

Instalații pentru băi calde cu apă minerală; instalații pentru aplicații calde cu nămol; instalații pentru irigații vaginale cu apă minerală; amenajări pentru ungeri cu nămol rece urmate de băi în lac; amenajări pentru aerohelioterapie; amenajări în salină „Unirea” pentru tratamentul afecțiunilor respiratorii în microclimatul de salină; instalații de electroterapie; sală de gimnastică medicală, masaj medical.

Sovata

Stațiune cu sezon permanent, Sovata a fost menționată pentru prima data ca loc cu virtuți terapeutice într-un document din 1597. În secolul al XVIII-lea, locuitorii din satul Sovata ți din împrejurimi întrebuințau apa sărată pentru băi, dar abia în 1850 devine stațiune balneară.

Instalații pentru băi calde la căzi și bazine cu ape minerală sărată; instalații pentru aplicații calde cu nămol; instalații pentru tratamente ginecologice (irigații vaginale cu apa minerală ți tampoane vaginale cu nămol); bazine pentru hidrokinetoterapie; instalații pentru electro și hidroterapie; sală de gimnastică medicală, masaj medical; instalații și amenajări pentru aerohelioterapie și băi în aer liber în lacurile Ursu și Aluniș.

Turda

Exploatarea sării a constituit motivul existenței multimilenare a localității Turda (Potaissa după denumirea romană). Atestat în 1705, orașul Turda de astăzi este rezultatul integrării treptate a unor așezări medievale mai mici. Băile ce datau din epoca romanilor au fost menționate încă din Evul Mediu, funcționând până la finele secolului al XVII-lea, sub denumirea de „Ocnele de sare de la Turda”. Ele se află lângă 15 lacuri naturale formate prin surparea tavanelor și inundarea galeriilor minelor de sare. Analizele chimice ale apei lacului Roman duc la înființarea unei societății pe acțiuni cu profil balnear. Noua societate a construit în jurul anului 1840, primele instalații la marginea lacului - două camere pentru băi, iar până în 1843 încă 14. În anul 1880, băile trec în proprietatea orașului, sunt plantați versanții dolinei, este construit un hotel cu 30 de camere, un restaurant, un pavilion de distracții ți sunt modernizate băile calde, care dispun de 12 vane. Începând cu anul 1931, primăria orașului Turda repune în valoare lacurile sărate. Astfel, lacul Roman este dragat, malurile sunt consolidate, iar stabilimentul de băi calde modernizat. Malul vestic al lacului este închis de un careu cu peste 200 de cabine, suprafața dintre laturile acestuia fiind amenajată ca plajă.

Instalații pentru băi calde cu apă sărată; instalații pentru electroterapie; masaj medical; amenajări pentru aerohelioterapie; ungeri cu nămol rece urmate de băi în lac; bazine cu apă sărată în aer liber.

Vatra Dornei

Stațiunea datează din secolul al XVI-lea, apele minerale fiind cunoscute și apreciate încă de la 1800 (50.000 de sticle se îmbuteliaseră deja la Poiana Negri până în 1812). În 1845 se construiește la Vatra Dornei primul stabiliment balnear. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea începe amenajarea și modernizarea stațiunii, prin captări de izvoare, prin aplicarea primelor tratamente cu nămol de turbă și mai ales prin construirea instalațiilor balneare moderne în 1895. În primul deceniu al secolului al XX-lea, Vatra Dornei este declarată oraș. În 1944, instalațiile balneare au fost complet distruse de trupele germane în retragere, ceea ce a pus problema refacerii aproape totale a stațiunii. După 1970, capacitatea stațiunii a crescut foarte mult (cca. 5.000 locuri de cazare), unele hoteluri având bază proprie de tratament .

Instalații pentru băi calde cu apă minerală carbogazoasă la căzi; instalații pentru băi calde de nămol și pentru împachetări cu nămol; buvete pentru cura internă cu ape minerale; instalații pentru mofete artificiale; instalații pentru electro și hidroterapie; mecanoterapie; instalații pentru aerosoli; sală de gimnastică medicală, masaj medical; cură de teren;

Vața de Jos

Vața de Jos este atestată sub denumirea de Wattya în anul 1439 într-un act al regelui Albert, care dăruiește ținutul despotului sârb Gheorghe Brancovici pentru sprijinul acordat în luptele cu turcii.  Apele termale minerale de aici sunt cunoscute de sute de ani pentru efectele lor terapeutice. La începutul secolului al XX-lea, regele Carol al II-lea călătorea adesea de la castelul sau din Spvârșin pentru a se trata cu apa de la Vața, pe un drum care se numește Drumul Regelui. Baza de tratament actuală a fost folosită până în 2010 exclusiv ca centru de refacere pentru militarii români.

Instalații pentru băi calde cu apă minerală, duș subacval, aerosoli, saună, instalații pentru electroterapie (curenți diadinamici, interferențiali, galvanici, electrostimulare, ionizare), infraroșii, ultraviolete, electrostimulare, ultrasunete, unde scurte, laserterapia, magnetoterapia, bazin pentru băi reci în aer liber și solariu pentru aerohelioterapie .

Eforie Nord

Eforia Spitalelor Civile din București a înființat aici, în anul 1894, un sanatoriu balneoclimateric . A fost construit și un pavilion de lemn pentru băi, care a funcționat până în anul 1904. Stațiunea s-a dezvoltat mai puternic după anul 1960, iar în prezent este cea de-a doua stațiune ca mărime de pe litoralul Mării Negre.

Instalații pentru băi calde în căzi ți bazine cu apă sărată concentrată provenită din lacul Techirghiol sau din mare, cu posibilități de recuperare medicală; instalații pentru băi calde cu nămol și împachetări calde cu nămol; instalații pentru tratamente ginecologice; instalații pentru aerosoli; bazine pentru hidrokinetoterapie; instalații complexe pentru electro și hidroterapie; săli pentru gimnastică medicală; masaj medical; saună.

Teghirghiol

Așezarea este menționată în 1560, în firmane ale sultanului Soliman Magnificul către domnitorul Moldovei. Din 1854 datează informații scrise legate de efectele terapeutice ale lacului și nămolului său, cunoscute de multă vreme de localnici. Mihail Kogălniceanu cumpără pământ și imobile în jurul lacului și construiește o fântână publică în localitate, iar la Tuzla ridică o capelă ortodoxă. Mircea Eliade vine aici la vila Claudia, a părinților săi . Marele artist, Constantin Tănase, construiește un sanatoriu pentru artiști (vila Scena), contribuie financiar la clădirea Căminului Cultural și la construcția bisericii Sf. Ilie. În anii 20, vara erau oaspeți permanenți Cezar Petrescu și Tudor Arghezi, cu familiile. La Techirghiol, Ionel Teodoreanu și-a scris o parte însemnată din romanele lui.

Instalații pentru băi calde la căzi sau bazine cu apă sărată concentrată din lacul Techirghiol, cu posibilități de recuperare medicală; instalații pentru aerosoli; instalații pentru băi calde cu nămol și pentru împachetări calde cu nămol; instalații pentru electro și hidroterapie; sală de gimnastică medicală, masaj medical. Pe malul lacului există o bază de tratament în aer liber, cu amenajări pentru aerohelioterapie, ungeri cu nămol și băi în lac.

Neptun

Stațiunea Neptun a fost construită la începutul anilor 1970, urmată în 1972 de partea nordică Olimp.

Instalații pentru băi calde cu apă de mare la căzi și bazine; instalații pentru împachetări calde cu nămol; instalații pentru inhalații și aerosoli; instalații pentru electro - hidroterapie; sală de gimnastică medicală, masaj medical.

Saturn

Stațiunea Saturn a apărut în anul 1972 și aparține orașului Mangalia din punct de vedere administrativ .

Instalații pentru băi calde cu apă sulfuroasă și cu apă de mare; instalații pentru băi calde cu nămol și împachetări calde cu nămol; instalații pentru inhalații și aerosoli; instalații complexe pentru electro și hidroterapie; sală de gimnastică medicală; masaj medical; piscine exterioare.

Mangalia

Localitatea a fost întemeiată la începutul secolului al VI-lea î.e.n, sub numele de Callatis, pe locul unei așezări autohtone mai vechi, Cerbatis, de către coloniștii greci veniți din Heracleea Pontica. Orașul „Mangalia” (Pangalia) apare prima oară pe o hartă făcută la Pisa în secolul al XII-lea. După 1965 stațiunea se dezvoltă odată cu celelalte stațiuni de pe litoralul Mării Negre.

Instalații pentru băi calde cu apă sulfuroasă și cu apă de mare; instalații pentru băi calde cu nămol și împachetări calde cu nămol; instalații pentru inhalații și aerosoli; bazine pentru kinetoterapie; instalații complexe pentru electro și hidroterapie; săli pentru gimnastică medicală; masaj medical; saună.