Staţiunea Balneară Băile Govora

Staţiunea Balneară Băile Govora

Despre statiune și localizarea acesteia

Staţiunea balneară Băile Govora este amplasată în judeţul Vâlcea, în regiunea subcarpatică din N-E Olteniei la 20 km. de Râmnicu Vâlcea într-o zonă cu un farmec aparte, cu dealuri împădurite cu molid, salcâm, fag, brad, stejar. Altitudinea este de 330 – 380 m., iar suprafața de 370 ha. Băile Govora cuprinde staţiunea propriu-zisă şi câteva localităţi învecinate.

Staţiunea este frecventată de turişti, atât autohtoni cât şi din străinătate. Parcul balnear Govora este cel mă mare parc balnear din România cu o suprafață de aproximativ 20 ha și alei cu o lungime totală de 5-6 km. Proiectat de arhitectul peisagist Emil Pinard, parcul impresionează prin arhitectura modernă.

Staţiunea balneară Băile Govora
Staţiunea balneară Băile Govora

Numele staţiunii balneare Băile Govora este strâns legat de cel al Mănăstirii Govora, aşezământ de cult religios situat în localitatea Govora Sat din judeţul Vâlcea. În limba slavă, Govora înseamnă “cuvânt” sau „vorbă”. Staţiunea Băile Govora a fost profund impactată de 2 personalităţi: Vintilă I.C. Brătianu, fost prim-ministru al României şi generalul Popescu Zorileanu. I.C. Brătianu a intuit efectul curativ al apelor minerale de la Govora şi i-a cerut generalului Popescu Zorileanu să analizeze aceste ape. În urma analizelor realizate în laboratorului de chimie al Universităţii din Bucureşti, s-a constatat că apele sunt bogate în sare şi iod. Efectul curativ al apelor a fost constatat în urma Războiul de Independență, când apele au tratat rănile soldaţilor. După aceste descoperiri, în urmă cu 130 de ani, s-au pus bazele unui centru ce avea în vedere tratarea afecţiunilor respiratorii şi reumatismului. Din acel moment, staţiunea s-a dezvoltat. Ing. Anghel Saligny, A. Bernard și geologul francez Bochet au contribuit şi ei la evoluţia staţiunii balneare.

Generalul Popescu Zorileanu
Generalul Popescu Zorileanu

Mai apoi, societatea Govora-Calimănești a concesionat exploatarea apelor minerale de la sectorul public, a iniţiat proiecte de anvergură privind infrastructura și utilizarea apelor minerale. În prima jumătate a secolului al XX-lea s-au ridicat mai multe hoteluri şi centre de tratament: Hotelul Palace***, cu o capacitate de 240, Pavilionul Central de Băi, Băile Govora și celebrul Cazino, Hotel Silva, Hotel Belvedere***, Vila Băncii Naţionale şi Vila CFR. Mai apoi, a fost construit Hotel Parc**. Pe lângă hoteluri, s-au mai construit pensiuni şi vile cu o arhitectură deosebită. Staţiunea a devenit celebră datorită cercetărilor medicilor şi savanţilor. Conform statisticilor, 69% din pacienţii care au urmat cura balneara în Băile Govora s-au vindecat. În parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, activitatea staţiunii balneare a încetat, iar subsolurile pensiunilor au fost folosite pentru depozitarea unor tezaure şi obiecte de valoare.

Deşi este o localitate mică, Govora are numeroase opţiuni de petrecere a timpului liber. În Govora exista restaurante, terase, un centru SPA în cadrul Hotelului Palace, ștrandul balnear Salus cu bazin cu apa iodată, centre comerciale, bănci, asistență medicală balneară, centru de informare turistică, muzeu de arheologie, locuri de promenadă special amenajate, terenuri sportive de tenis și fotbal, terenuri de joacă pentru copii și loc special amenajat pentru skateboard, pistă pentru biciclete și trasee pentru ATV-uri.

Istoric

Primele mărturii despre formarea poporului român au fost găsite în Govora Sat. S-a descoperit o aşezare ce datează din secolul III, iar în Băile Govora s-au găsit vase dacice lucrate manual şi vase de origine romană lucrate cu roata. În epoca feudală (sec. XIII – XIV), s-au întemeiat primelor formaţiuni politice feudale româneşti, iar administrarea Govorei era chiar şi atunci strâns legată de cea a Mănăstirii Govora. Încă din Evul Mediu se ştia de existenţa apelor minerale din zonă, acestea fiind menţionate într-un document emis în 1499. În acel act, domnitorul Radu cel Mare denumea Govora „vârful care fierbe”.

Un alt moment important în istoria staţiunii l-a reprezentat analiza acestor ape în laboratoare cu aparatură modernă. În 1878, I.C. Brătianu, suferind de reumatism şi colonelul Dr. Nicolae Popescu – Zorileanu au experimentat efectul acestor ape pe nişte veterani de război, bolnavi de gută, pelagră şi sifilis. Se pare ca efectul apelor a avut efecte benefice asupra veteranilor și soldaților.

Demografie și Administrație

La N-E, Băile Govora se învecinează cu comună Buneşti, la N se afla comună Stoeneşti, la N-V, comună Pietrari, la V, comună Păuşeşti, iar la S-V este situată comună Frânceşti. Prin Băile Govora trece pârâul Hinta pe o lungime de 2 km. care se varsă apoi în Pârâul Govora. Localitatea se întinde pe 1.35 ha şi cuprinde şi satele Curăturile şi Gatejești în administraţie. În anul 2011, populaţia localităţii era de la 2.449 de locuitori, în scădere față de 2002, când comuna număra 2.868 de locuitori. În anul 1930, Băile Govora a fost declarat oraş.

Majoritatea locuitorilor sunt români (95,06%), iar confesiunea este preponderent ortodoxă (95,55%).

Transport și Acces

Accesul în această staţiunea balneară se realizează prin intermediul transportul în comun, personal, feroviar sau aerian.

Transportul în comun este asigurat de firma de transport locală Matdan: zilnic, din oră în oră. În plus, transportul național până în Băile Govora este realizat de companiile Ionescu și Dâcos: 2 curse pe zi pe ruta Băile Govora – București.

Transport catre Baile Govora
Transport catre Baile Govora

Transportul rutier până aici se poate realiza pe rutele:

  • București – Pitești (A 1) – Râmnicu Vâlcea (DN 7) – Băile Govora (DN 67)
  • Sibiu – Râmnicu Vâlcea (E 81) – Băile Govora (DN 67)
  • Târgul Jiu – Băile Govora (DN 67)
  • Craiova – Drăgășani (DN 64) – Băile Govora (DN 67)

Distanțele către cele mai importante orașe din zonă:

  • Pitești – 80 km
  • Sibiu – 120 km
  • Craiova – 125 km
  • București – 205 km
  • Brașov -230 km
  • Jiu – 100 km

Transportul feroviar: Dacă se optează pentru tren, turiştii pot opri la gara din Râmnicu Vâlcea de unde se pot lua buzuri până în stațiune.

Transportul aerian: stațiunea Govora se află lângă 3 mari aeroporturi:

  • aeroportul Internațional Sibiu – 120 km
  • aeroportul Internațional Otopeni-București – 205 km
  • aeroportul Internațional Craiova – 125 km

Apele Termale și Clima

Clima în această stațiune este continentală, moderată, cu influenţă mediteraneene. Clima se caracterizează prin veri răcoroase şi ierni blânde.

Factorii naturali utilizaţi în cură balneo internă și/sau externă sunt:

  • ape minerale iodurate, bromurate, sulfuroase, clorurate, sodice, hipertone
  • ape minerale bicarbonatate, calcice, hipotone, sulfuroase, sodice
  • izvoare minerale pentru crenoterapie

În zona izvoarelor, aerul este puternic ionizat, bogată în ioni negativi, cu efect bronhodilatator şi relaxant psihic. Specialiştii recomandă cura de teren în combaterea stresul şi îmbunătăţirea stării de spirit. Înainte de a începe o cură balneară, se recomanda supravegherea îndeaproape de medici balneologi, fiziokinetoterapeuți și maseori.

Beneficiile Terapeutice

Principalele indicaţii terapeutice ale curei balneare pentru:

  1. Afecțiuni ale tractului respirator:
  • umidificarea mucoasei tractului respirator
  • refacerea troficităţii mucoasei prin vasodilataţie
  • efect bacteriostatic prin interferarea metabolismului microbian
  • favorizarea mucochineziei în sputele vâscoase
  • efect histaminopexic şi spasmolitic
  • efect antiinflamator
  • eliminarea secreţiilor patogene
  • creşterea rezistenţei la frig a mucoasei căilor respiratorii
  • creşterea rezistenţei la effort
  1. Afecţiuni ale aparatului locomotor:
  • vasodilataţie în circulaţia periferică
  • stabilizarea degradării cartilagiului articular
  • efect decontractant
  • creştere a mobilităţii articulare
  • diminuarea durerii prin procesul de dinamizare a stazelor
  • tonifiere musculară
  • ameliorarea stării de bine
  • scădere în greutate

Procedurile care se pot realiza aici sunt:

  • Inhalaţii cu sulf sau iod
  • Ultrasonoaerosoli cu sulf sau iod
  • Pulverizaţii cu sulf şi iod
  • Electroterapie
  • Solux
  • Ultraviolete
  • Laser
  • Magnetoterapie
  • Kinetoterapie
  • Hidrokinetoterapie
  • Termoterapie
  • Masaj
  • Băi galvanice
  • Duş subacval
  • Hidroterapie în bazin
  • Infiltraţii
  • Cură de teren
  • Crenoterapie
  • Mezoterapie
  • Terapie Knippe
  • Terapie Gerovital

Tratamentele se realizează în următoarele centre:

Baza de tratament de la Hotel Palace cu: Centru Balneo – Spa (2 bazine, saună, sală de fitness, solar, salon masaj, aerosoli, electro, termo, hidroterapie, clinica de recuperare cardio – metabolică).

Baza de tratament de la Hotel Parc cu secţie de hidroterapie, aparate pentru inhalaţii şi pulverizaţii, secţie de electroterapie şi fizioterapie, sală de gimnastică medicală, masaj.

Baza de tratament de la Hotel Palace
Baza de tratament de la Hotel Palace

Baza de tratament a Hotelului Oltenia cu secţii de hidroterapie, electro şi fizioterapie, duş subacval, masaj, saună, sală de gimnastică medicală, kinetoterapie.

Baza de tratament a Hotelului Belvedere, cu secţii de fizioterapie, electroterapie, masaj, saună, bazin de recuperare, sală fitness.

Baza de tratament de la Vila Lili

Vegetaţia, Flora şi Faună

Ecosistemul regiunii Băii Govora reuneşte specii de foioase şi conifere și numeroase viețuitoare. Subcarpații ce împrejmuiesc stațiunea Băile Govora sunt acoperiţi cu păduri de stejar şi goruneto-fagete. Astfel, pe lângă speciile predominante – stejar şi fag – exista şi altele, precum carpenul, teiul, jugastrul, frasinul, mojdreanul, ulmul etc. Din categoria arbuştilor, de menţionat sunt alunul, lemnul câinesc, cornul sau şocul. Din etajul ierbaceu, plantele care populează regiunea sunt merişorul, afinul şi muşchi Parcul stațiunii cuprinde şi el specii variate de arbori printre care: bradul argintiu, molidul, pinul, arinul, plopul, salcia, arțarul, castanul sălbatic, liliacul şi altele.

Dintre animalele care mişună prin pădurile din regiune amintim veverița, bursucul, pârşul, iepurele, căprioara, vulpea. Din categoria păsărilor amintim mierla, sturzul de vâsc, pițigoiul, privighetoarea mică, pitulicea, țicleanul, ciocănitoarea şi ghionoaia mică.

Obiective turistice

  • Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, construit în 1940 are o structură arhitectonica deosebită neromâneasca. Sunt îmbinate elemente romanice, gotice, renascentiste, dând impresia generală de vilă italiană. Există şi o grădină interioară, cu terasă şi acoperiş din olane. Se pot admira aici lucrări ale unor artişti de renume precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont, Sabin Popp, Ipolit Strambu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady.
  • Mănăstirea Govora – mănăstire veche cu o arhitectură medievală deosebită; este situată la o distanţă de 6 km de Băile Govora şi 18 km de municipiul Râmnicu Vâlcea. De la Mănăstirea Govora se poate coborî la Mănăstirea Surpatele şi apoi la Mănăstirea Dintr-un Lemn.
Mănăstirea Govora
Mănăstirea Govora
  • Mănăstirea Horezu – ridicată în 1693 de C. Brâncoveanu şi inclusă în patrimoniul UNESCO în 1995. Manăstirea are o lungime de 32 de metri, o înălţime de 14 metri şi poate fi considerată o copie a Mănăstirii Curtea de Argeş.
  • Ruinele castrului roman Pons Ventus de la Câineni – Pons Vetus a fost o aşezare romană din Dacia, o fortificaţie realizată de-a lungul Oltului, cu rolul de apărare a provinciei Dacia de atacul popoarelor barbare. Numele apare pe o inscripţie din 102.
  • Centre tradiţionale de olărit de la Horezu şi Vlădeşti – Aici se pot admira obiecte ceramice lucrate manual de meşterii populari prin aceeaşi metodă ca şi acum 2000 de ani. Fiecare obiect are un design unicat.
Centre tradiţionale de olărit de la Horezu şi Vlădeşti
Centre tradiţionale de olărit de la Horezu şi Vlădeşti
  • Colecţia Etnografică de la Măldăreşti
  • Centrul de ţesături şi port tradiţional popular de la Vaideeni -centru etnofolcloric, legat de transhumanță şi obiceiuri pastorale. Centrul este cunoscut pentru prelucrarea pieilor, lânii şi confecţionarea de instrumente muzicale, port popular.
  • Defileul Oltului Turnu Roşu – Cozia – este unul dintre cele mai mari şi mai spectaculoase defilee din România şi din Europa. El începe de la Turnu Roşu şi ajunge până la Cozia, având o lungime de 47 km. Taie culmile munţilor Făgăraşului şi Lotrului iar mai apoi defileul taie Masivul Cozia şi extremitatea vestică a Munţilor Căpăţânii.
  • Muzeul Satului Vâlcean – Bujoreni

Cazare Băile Govora

La capitolul hoteluri, Băile Govora se poate mândri cu câteva edificii cu o mare capacitate și cu condiții foarte bune.

Turiştii pot găsi în Băile Govora multe oferte de cazare, printre care:

Hotel Palace **** Clădire proiectată de arhitectul Ernest Dornaud în perioada 1910–1914. Edificiul este situat în centru parcului municipal și are o capacitate de 245 locuri, repartizate astfel: 5 apartamente, 108 camere duble și 19 camere. Hotelul deţine şi propriul restaurant, bar, terasă de vară, boutique cu artizanat handmade, centru balnear, centru SPA, piscină exterioară, loc de joacă pentru copii și parcare proprie.

Hotelul Belvedere *** are o o capacitate de 76 locuri de cazare şi a fost recent renovat în 2005. Centrul de tratament al hotelului dispune de cabinete medicale BFT pentru electroterapie, magnetoterapie, inhaloterapie, hidroterapie și kinetoterapie.

Hotelul Parc ** este situat în centrul oraşului şi poate găzdui 176 persoane

Casa Govoreană *** este o locaţie cu specific tradiţional oltenesc cu capacitate de 8 locuri cazare şi un restaurant cu mâncare tradiţională, o cramă, o terasă, curte interioară, internet și parcare proprie.

Ştrand Salus* este un spaţiu de cazare în căsuţe de camping situat la intrarea în oraşul Băile Govora. Exista aici şi o zonă de bar cu terasă, locuri unde se pot face grătare. Ștrandul Salus este frecventat de turişti mai ales pentru bazinul cu apă iodată care tratează afecţiuni foarte grave.

0 Comentarii
Loading...