Textarea
Palatul Toldalagi este unul dintre cele mai însemnate monumente ale oraşului datând din secolul al XVIII-lea. Este primul şi cel mai exigent palat nobiliar ridicat în Tîrgu-Mureş după instalarea în oraş a Tablei Regeşti (forul judecătoresc suprem al Transilvaniei). Comandatarul clădirii fusese contele László Toldalagi (†1779), asesorul Tablei Regeşti. Construcţiile au debutat în 1759 şi s-au derulat în mai multe etape până în 1772, când a fost terminată în întregime şi aripa din spate. Meşterul proiectant al palatului a fost János Luidor, iar pe şantierul construcţiilor apărea pentru prima dată la Tîrgu Mureş – în calitate de antreprenor secund – Pál Schmidt, maestrul care urma să devină în curând o personalitate cheie în construcţiile orăşeneşti. Realizarea statuilor şi a detaliilor arhitecturale sculptate i-a revenit celui mai renumit sculptor din Transilvania acelor timpuri, Anton Schuchbauer, dar alături de el au activat şi sculptori din Gherla. Stucaturile au fost realizate de Romanus Lehr. În registrele de socoteli ale familiei Toldalagi s-au mai consemnat numele lăcătuşilor Johannes Schmidt din Sibiu şi Márton Enyedi din Reghin. Lucrările de tâmplărie au fost executate de Lénárd Takács, András Hujbert şi de meşterii Venczel şi Semberi; János Céra din Şieul Mare şi Sámuel Jámbor din Reghin au clădit sobele; geamgii István Sendelyes şi János Locz au sosit din Sighişoara.
În prima parte a anilor 1940 palatul a găzduit banca Erdélyi Bank Rt. Punerea în practică a planurilor instituţiei care vizau extinderea clădirii a fost din fericire împiedicată de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. În cursul lucrărilor de reabilitare din anii 1960-1961 au fost amplasate în clădire sobele din secolul al XIX-lea, păstrate până în zilele noastre – unele provin din castelul Haller din Sânpaul, altele din clădirile situate în Piaţa Bernády nr. 6, respectiv pe strada Jókai Mór nr. 26. În prezent clădirea găzduieşte colecţia de etnografie a Muzeului Judeţean Mureş.
Edificiul se situează pe aliniamentul vestic al Pieţei Trandafirilor (strada Poklos de odinioară), în vecinătatea sudică a turnului ce a mai rămas din biserica şi mănăstirea franciscanilor. Dinspre sud se învecinează cu clădirea înaltă, ridicată în stil neobaroc al palatului Bányai, iar spre nord cu Piaţa Teatrului, care fusese amenajată pe locul vechii mănăstiri franciscane. Aripile clădirii de plan pătrat delimitează o curte interioară închisă. Palatul are două intrări, una pe faţada principală, respectiv o poartă secundară. Corpul cu mezanin aflat în capătul vestic al aripii nordice aparţine unei case mai vechi, care a fost integrată în edificiul palatului. Acoperişul frânt, învelit cu ţigle este decorat cu bile de metal împodobite cu steluţe.
Faţada principală care încorporează şase axe de goluri abundent decorate constituie din punct de vedere artistic detaliul cel mai valoros al edificiului. Ancadramentul porţii, evidenţiat printr-o scotie adâncă, ocupă două axe în centrul faţadei. Acesta se caracterizează prin arcul închiderii în formă de mâner de coş, prin imposte şi bolţarul median accentuate, respectiv prin triunghiuri decorate cu frunze de acant în colţurile superioare ale panoului deschiderii. Faţada parterului este ritmată de lesene tratate în rustica.