Textarea
Epava de la Costinesti a devenit celebra in Romania, dar si printre turistii straini care au ajuns pe litoralul nostru. Putini cunosc insa adevarata poveste a navei Evanghelia. In prezent, din pacate, epava este intr-o stare deplorabila. Puntea s-a prabusit, iar din nasa a ramas doar rugina. Cu toate acestea, inca sunt turisti care platesc un tur cu barca, pentru a o admira de aproape. A devenit un veritabil simbol al Costinestiului, alaturi de obelisc.
Nava a aparținut flotei celebrului armator grec Aristotel Socrates Onassis. A fost lansata la apa cu numele de „Empire Strength“, anunta editiadedimineata.ro. Se pare ca a fost, de fapt, construita pentru Ministerul Transportului din Marea Britanie. De cand s-a inceput constructia si pana cand a esuat pe litoralul romanesc a avut patru denumiri. Initial a fost numita „Empire Strengh“, „Saxon Star“, apoi „Redbrook“, pentru ca la final sa primeasca numele „Evangelia“.
In ziua de 15 octombrie 1968, actuala epava de la Costinesti a esuat la circa 1,5 km de plaja nordica a statiunii. Acea zona a falezei naturale era denumita „Golful francezilor”. Cu aproximativ 12 ore inaintea evenimentului, echipajul de pe Evanghelia ceruse ajutor prin radio. Oamenii de pe nava au trimis Grupului de Interventii si Salvare Navala al portului Constanta un SOS, anuntand ca se afla in stare de dificultate.
Epava de la Costinesti. Primii care au ajuns la fata locului au fost cei de pe nava salvator Albatros. Dupa cateva ore, au fost urmati de cei de pe nava Voinicul. Din cauza ca echipajul a abandonat nava, ambarcatiunea a devenit proprietatea statului roman, conform regulilor internationale. Una dintre legendele legate de nava spune ca incidentul ar fi fost provocat intentionat de capitanul navei. Ar fi facut-o la ordinul armatorului grec Aristotel Onassis, pentru a putea obtine despăgubiri. Insa se pare ca legenda nu are vreun sambure de adevar, asa cum credeau multi.