Textarea
Moştenire patrimonială aparte, suita de reşedinţe nobiliare ascunse în satele secuieşti rămâne o mărturie elocventă pentru istoria și cultura unei regiuni colonizate în scopul apărării graniţelor imperiale. Curiile nobiliare din Ţinutul Secuiesc nu se bucură de spectaculozitatea reşedinţelor din restul teritoriului transilvănean, fiind reduse ca dimensiuni şi având un minimum de decoraţie. Însă tocmai această tipologie, conservată de-a lungul secolelor în întreg teritoriul secuiesc, le înzestrează cu un farmec deosebit, potenţat şi de istoria familiilor nobiliare pe care le-au găzduit.
Un astfel de exemplu este mica reşedinţă a familiei Apor din Turia din nord-vestul depresiunii Târgu Secuiesc, la 32 km distanţă de oraşul Covasna şi 50 km de Sfântu Gheorghe.
Departe de agitația urbană curia a fost de-a lungul anilor reședința nobililor Apor, care vor găsi la Turia refugiul de care au nevoie. Amplasată între satele Turia de Jos (magh. Alsotorja) și Caratna (magh. Karathna), ansamblul reprezenta în epocă un centru administrativ important al comunității. Pe Ridicarea Iozefină (cca. 1775) se poate observa modul în care ansamblul se desprinde din rândul parcelelor și se diferențiază de restul satului. Harta este totodată o sursă bună pentru identificarea sistemului de grădini specific secolului XVIII în care se dorea demarcarea curții principale de grădină și livadă, sistem care acum nu mai este sesizabil.
Importanța acestei clădiri, în aparenţă modestă, tipică pentru zonele secuiești, constă în unicitatea spaţiului interior, copleşitor prin măiestria frescelor şi a tavanelor din lemn sculptat care datează din perioada Renaşterii transilvănene. Acoperite cu tentuială timp de aproape 300 de ani, picturile murale renascentiste sunt readuse la vedere în 1965, relevând o serie de motive şi decoraţii demne de statutul unei familii nobiliare.
Povestea acestei reședință nobiliare începe încă din secolul al XVl-lea, când era o curie simplă cu trei încăperi. Aceasta este extinsă și modificată succesiv de diferiții proprietari moștenitori (tot timpul pe linie masculină) de vază ai familiei, ajungând în secolul XVII în timpul lui Apor Lázár, jude regal al scaunului Târgu Secuiesc, să fie o reședință cu șase încăperi. În 1690, în urma atacurilor trupelor anti-Habsburgice ale principelui Transilvaniei, Imre Thököly, curia este puternic avariată făcând necesare lucrări ample de refacere. Acestea sunt începute în 1693 de către contele István Apor de Altorja.
Figură luminată, Apor István deține funcții importante în mediul politic al principatului. Este ales în 1679 este numit ambasador de principele transilvănean Apafi Mihály I. În 1685 devine jude regal în scaunele Ciuc, Cașin și Gheorgheni ca reprezentant al nobilimii locale. Susținător puternic al Habsburgilor și catolic fervent, ajută la promovarea Contra-Reformei, fiind în cele din urmă Trezorier al Transilvaniei, petrecând mult timp la Viena. Apor finanțează atât școli și fundații culturale pentru promovarea Contra-Reformei, dar se ocupă și de construirea reședințelor familiei, palatul Apor de la Alba Iulia (pe atunci orașul capitală al Transilvaniei), dar și pentru reconstruirea curiei din Turia din județul Covasna, locul de proveniență al familiei. Noua reședință este modificată pentru a indica noul statut social al familiei. În vremea lui Apor István curia ajunge să funcționeze atât ca reședință nobiliară, cât și ca moșie prosperă axată pe creșterea animalelor și comerț.
În spiritul conservator al nobilimii secuiești care se reflectă în multe dintre reședințele nobiliare, noul proprietar va păstra în proiect cele șase încăperi realizate de predecesorul său, Apor András, cărora le va adăuga o extindere încă două camere.
Compartimentarea interioră reflectă preferința pentru gruparea încăperilor de locuit în jurul unui salon central. Rolul funcțional al camerelor depindea de amplasament, mărime și orientare. Din curte se făcea trecerea spre sala principală sau ”palat”, pentru a folosi un termen specific. Din acesta se făcea trecerea spre camerele adicente de locuit dintre care cele mai importante erau ”casa domnului” și ”casa doamnei”. Restul camerelor mai mici erau folosite ca bucătărie sau camerele servitorilor.