Afecțiuni tratate la Vatra Dornei

Cuprins

Despre stațiunea balneară Vatra Dornei

Vatra Dornei este una dintre principalele stațiuni balneare ale României, ce aparține județului Suceava. Aceasta este cunoscută pentru tradițiile ei ce țin de tratarea bolilor prin intermediul apelor minerale naturale. Există o mulțime de proceduri care se efectuează în interiorul stațiunii, toate acestea folosindu-se de apele minerale de aici, care sunt cosiderate ca fiind “ materia primă “ de aici. Un mare avantaj al acesteia este că funcționează pe tot parcursul anului. Ca și așezare, este amplasată la intersecția celor două Râuri Bistrița Aurie și Dorna. Zona este depresionară, fiind înconjurată de Munții Călimani, Suhard sau Giumalău.

Scurt istoric

Numele localității provine de la una dintre femeile pe care le-a iubit întemeietorul Moldovei, Dragoș-Vodă, care a ucis-o pe aceasta din greșeală, hotărând ca numele ei să fie cel al locului actual al stațiunii. Anul 1790 este un moment important pentru stațiune deoarece atunci are loc prima cercetare științifică a apelor minerale din această zonă.

Proprietăţile curative ale izvoarelor de la Poiana Negri, aflate în apropierea stațiunii balneare de la Vatra Dorne au fost descoperite din anul 1805. Mai târziu în urma mai multor analize chimice, doctorul Ignatziu Plusch sesizează situația nefavorabilă a băilor din Vatra Dornei, propunând autorităților de la Viena să verifice situația de aici și să aducă o soluție pentru modernizarea acestora.

Până în anul 1895, condițiile de la stațiune erau dezastruoase. Bazinele nu erau curățate, fiind pline de rugină și de broaște, însă după această perioadă stațiunea cunoaște o nouă etapă de dezvoltare. Din acest an se construiește primul stabiliment balnear în care se executau mai multe proceduri de tratament. În perioada primului război mondial aceasta este distrusă complet, după care va fi refăcută câțiva ani mai târziu și va cunoaște o nouă dezvoltare constantă până în prezent.

Afecțiuni tratate la stațiunea Vatra Dornei

Apele de la stațiunea balneară Vatra Dornei sunt carbogazoase și bogate în sodiu, calciu și magneziu. Acestea sunt feruginoase, mai puțin bicarbonate și hipotone. Nămolul bogat în proprietăți benefice organismului uman este adus de la Poiana Stampei, fiind folosit în tratamentul cu băi de nămol, dar și la procedurile de împachetări cu nămol. Tot aici puteți găsi mofetele de sonda foarte pure și bogate în CO2.

Tot aici întâlnim și băile cu apă minerală încălzită și bogată în CO2, la căzi, sau instalații special amenajate pentru băile calde sau împachetările cu nămol. Buvetele pe care le veți găsi în cazul în care faceți un tur al stațiunii sunt folosite pentru curele interne cu apă minerală. De asemenea, aici găsim și instalațiile pentru mofetele artificiale, instalațiile pentru electroterapie și hidroterapie sau mecanoterapie. Există și instalații special amenajate pentru tratament cu aerosol, sală de gimnastică medicală, salon pentru masaj medical și multe altele.

Atunci când vine vorba de tratarea pacienților, apele de la stațiunea balneară Vatra Dornei sunt o soluție foarte bună pentru că acestea sunt bogate în calități terapeutice și ajută atât la refacerea organismului cât și la menținerea unei stări de calmitate sau relaxare. Oamenii preferă astfel de tratamente, atât din indicațiile oferite de medic, cât și din proprie inițiativă, cu toate că nu este recomandat să faci un tratament fără consultanță medicală.

Indicațiile terapeutice și afecțiunile tratate la Vatra Dornei

Există o gamă largă de afecțiuni tratate în cadrul centrului de tratament din stațiunea balneară, printre care:

  • Afecțiunile cardiovasculare (stările după un infarct miocardic, cardiopatie ischemică, insuficiența mitrală, aortică și compensată și multe altele);
  • Afecțiunile reumatismului abarticular (tendinozele, tendomiozele, tendoperiostozele, periatrita scapulohumerală);
  • Afecțiunile reumatismale degenerative (spondiloza cervicală, lomară și dorsală, artrozele și poliartrozele);
  • Afecțiunile după traume (redorile articulare posttraumatice, stările după operații pe mușchi, articulații și oase, stările după entorse, fracturi și luxații);
  • Afecțiunile sistemului nervos periferic-central (parezele ușoare, sechelele minore, după polineuropatii, sechelele tardive după hemipareze);
  • Afecțiunile asociate (respiratorii, endocrine, afecțiunile tubului digestiv, afecțiunile de natură ginecologică, care țin de metabolism și de nutriție, nevroza astenică, bolile profesionale).

Unități de cazare în stațiune

În cadrul stațiunii veți întâlni diverse unități de cazare, majoritatea fiind hoteluri de 4, 3 sau 2 stele. Condițiile de aici sunt favorabile, unele hoteluri având baze de tratament, restaurante sau baruri în incinta lor. În cazul în care ești un mare fan al peisajelor, poți savura cafeluța de dimineață la una dintre terasele de la hotel sau poți comanda un meniu specific tradițional din zonă la unul dintre restaurante.

Concluzii despre afecțiuni tratate la Vatra Dornei

Poți închiria o vilă, casuță sau cabană, în funcție de preferințe și de numărul de persoane cu care ai plecat în sejur. Există o mulțime de posibilități cu facilități avantajoase atât pentru cuplu, familie cât și pentru un grup mai mare de persoane. De asemenea, în cazul în care ești un fan al activităților extra atunci acest lucru va fi în avantajul tău, deoarece atât în cadrul stațiunii cât și în afara acesteia poți face o mulțime de lucruri, precum: pescuit, plimbări pe la mănăstirile din jur, drumeție prin pădurile de lângă, iar în timp de iarnă poți merge pe porțiunile special amenajate pentru schi.

Partajeaza:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn
On Key

Postări Asemănatoare

afectiuni tratate la techirgiol
Afecțiuni tratate la Techirghiol

Despre stațiunea balneară Techirghiol O stațiune balneară aflată pe litoralul românesc, cu o istorie frumoasă, frecventată de-a lungul timpului de cetățenii români și de către

afectiuni tratate la Neptun
Afecțiuni tratate la Neptun

Despre stațiunea balneară Neptun Una dintre cele mai frumoase stațiuni de pe litoralul românesc, stațiunea balneară Neptun aparține județului Constanța, având o altitudine cuprinsă între

afectiuni tratate la Saturn
Afecțiuni tratate la Saturn

Despre stațiunea balneară Saturn Una dintre cele mai frumoase stațiuni de pe litoralul românesc, stațiunea balneară Saturn stârnește interes pentru mii de români anual datorită

afectiuni tratate la Mangalia
Afecțiuni tratate la Mangalia

Despre stațiunea balneară Mangalia Mangalia este cea mai sudică sațiune de pe litoralul românesc, fiind cunosută de secole întregi. Aceasta este renumită la nivel național

Afectiuni Tratate la Vața de Jos
Afecțiuni tratate la Vața de Jos

Despre stațiunea balneară Vața de Jos Aflată în partea central-nordică României, stațiunea balneară Vața de Jos este cunoscută la nivel național pentru tratarea afecțiunilor în