Afecțiuni tratate la Techirghiol

Cuprins

Despre stațiunea balneară Techirghiol

O stațiune balneară aflată pe litoralul românesc, cu o istorie frumoasă, frecventată de-a lungul timpului de cetățenii români și de către străini, Techirghiol este o comoară balneară a României. Aflată în județul Constanța, stațiunea este renumită pentru lacul care îi poartă numele și pentru calitățile terapeutice ale acestuia. Lacul Techrghiol este cel mai mare lac sărat de pe teritoriul țării noastre ce se întinde până la 7500 de m, cu o adâncime de până la 9 m.

De asemenea, o altă atracție a stațiunii este Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol care are în componența sa unul dintre cele mai moderne și sofisticate centre de tratare a bolilor din România. Acesta are un potențial foarte mare, având capacitatea de a trata mai bine de 1000 de pacienți pe zi în baza de tratament și poate oferi până la 6000 de servicii medicale zilnic.

Scurt istoric

Acest oraș este unic în lume, fiind cunoscut pentru calitățile apei sărate și a nămolului sapropelic atât la nivel național cât și internațional. În anul 1899 orașul este cunoscut ca și stațiune balneară fiind caracterizată ca fiind una dintre cele mai faimoase destinații din România, cu o atmosferă de neuitat.

În urma unor cercetări arheologice a mai multor oameni de știință s-a constatat faptul că așezarea își are originile încă din perioada neoliticului, fiind inclusă în cea de-a doua fază a culturii Hamangia-Cernavodă. Există mai multe dovezi descoperite pe acest meleag care demonstrează rezistența așezării în timp, cum ar fi: monede din perioada romanilor, documente din vremea otomanilor, actele lui Mihail Kogălniceanu sau case de vacanțe ale unor oameni importanți, precum Tudor Arghezi, Mircea Eliade sau Jean Constantin.

Techirghiol devine mai târziu un reper important al secolului XX, mai mulți oameni venind aici pentru tratament și pentru inspirație. Imediat după ce orașul a fost declarat stațiune balneară, bazele de tratament au început să se dezvolte, vestea a ajuns în țară, iar Techirghiol a devenit o noua atracție turistică. Acest loc este cunoscut și în romanul lui Camil Petrescu “Patul lui Procust”, în care discută despre frumusețea orașului.

Afecțiuni tratate la stațiunea Techirghiol

Apele sărate și nămolul sapropelic ale lacului reprezintă principalii factori terapeutici ai stațiunii. Apa este hipertonă, având o concentrație foarte mare de săruri minerale, ajungând la aproximativ 80g de săruri pe litru. Unul dintre motivele pentru care apa este atât de concentrată este faptul că, înainte, lacul a fost un golf maritim care a fost separat printr-o fâșie de nisip de mare, care a dus la o puternică concentrare a sărurilor din apa de mare. Datorită concentrației foarte mari, apa poate fi folosită doar în cazul curelor externe balneare, prin băi atât reci cât și calde la bazin sau în cadă.

Nămolul este, de altfel, un alt factor benefic organismului uman, cunoscut la nivel internațional pentru calitățile sale terapeutice. Încă de la început, legenda spune că un orb, olog, pe nume Techir a rămas blocat alături de calul său în nămolul din lac, iar după o perioadă acesta și calul lui și-au revenit în urma băii din lac. De aici pleacă și numele stațiunii, iar de atunci lumea a început să se trateze cu nămolul de la Techrghiol.

Indicațiile terapeutice și afecțiunile tratate la Techirghiol

Nămolul de la Techirghiol a fost cercetat de-a lungul timpului de foarte mulți oameni de știință, fiind premiat și cu medalie de aur la una dintre Conferințele Internaționale de Balneologie și Climatoterapie de la Nanjing, China. Acesta este arhi-cunoscut pentru tratarea a unei game largă de afecțiuni, precum:

  • afecţiunile reumatismale degenerative (artrozele periferice, spondilozele vertebrale);  
  • afecţiunile reumatismale inflamatorii (poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, artropatia psoriazică) sau sechelele postraumatice;
  •  afecţiunile sistemului nervos periferic-central (nevralgiile de orice cauză şi localizare, radiculopatiile, hemiplegiile, hemiparezele, paraplegiile, paraparezele, scleroza multiplă, boala Parkinson);  
  • afecţiunile ginecologice (sterilitatea secundară, insuficiența ovariană, dismenoreele);  
  • afecţiunile dermatologice (dermatozele, psoriazisul, eczemele, urticaria cronică, acneele);
  • afecţiunile vascular-periferice (insuficiența circulatorie periferică prin vene, sindromul de ischemie periferică).

Unități de cazare în stațiune

De-a lungul stațiunii veți întâlni numeroase pensiuni și cabane cu condiții favorabile și cu oameni primitori.

Pensiunea Cristian este situată în centrul stațiunii și este una dintre cele mai frumoase locații de pe litoral. Toate celelalte plaje ale litoralului sunt la scurtă distanță de aceasta, iar condițiile sunt foarte bune.

Fiecare cameră are Wi-fi gratuit, aer condiționat, televizor, baie proprie, frigider și balcon cu vedere la lac. De asemena, pensiunea vă oferă și parcare privată.

Concluzii despre afecțiuni tratate la Techirghiol

Fiind amplasată pe malul litoralului românesc, între lacul Techirghiol și Marea Neagră, putem spune că această stațiune este complexă, benefică organismului uman și o atracție turistică de clasă națională. Mii de oameni frecventează stațiunea de la un an la altul atât pentru tratare cu nămolul sapropelic și apele sărate cât și pentru relaxare la un sejur pe malul Mării Negre. Oamenii sunt primitori, mâncărurile tradiționale așteaptă să fie degustate în restaurantele aflate în stațiune și atmosfera este una plăcută, de neuitat.

Partajeaza:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn
On Key

Postări Asemănatoare

afectiuni tratate la techirgiol
Afecțiuni tratate la Techirghiol

Despre stațiunea balneară Techirghiol O stațiune balneară aflată pe litoralul românesc, cu o istorie frumoasă, frecventată de-a lungul timpului de cetățenii români și de către

afectiuni tratate la Neptun
Afecțiuni tratate la Neptun

Despre stațiunea balneară Neptun Una dintre cele mai frumoase stațiuni de pe litoralul românesc, stațiunea balneară Neptun aparține județului Constanța, având o altitudine cuprinsă între

afectiuni tratate la Saturn
Afecțiuni tratate la Saturn

Despre stațiunea balneară Saturn Una dintre cele mai frumoase stațiuni de pe litoralul românesc, stațiunea balneară Saturn stârnește interes pentru mii de români anual datorită

afectiuni tratate la Mangalia
Afecțiuni tratate la Mangalia

Despre stațiunea balneară Mangalia Mangalia este cea mai sudică sațiune de pe litoralul românesc, fiind cunosută de secole întregi. Aceasta este renumită la nivel național

Afectiuni Tratate la Vața de Jos
Afecțiuni tratate la Vața de Jos

Despre stațiunea balneară Vața de Jos Aflată în partea central-nordică României, stațiunea balneară Vața de Jos este cunoscută la nivel național pentru tratarea afecțiunilor în