Afecțiuni tratate la Mangalia

Cuprins

Despre stațiunea balneară Mangalia

Mangalia este cea mai sudică sațiune de pe litoralul românesc, fiind cunosută de secole întregi. Aceasta este renumită la nivel național ca fiind una dintre cele mai frumoase stațiuni care a fost ridicată pe vechea cetate Callatis, una dintre cele mai cunoscute cetăți grecești alături de Tomis și Histria. De asemenea, stațiunea se află la o altitudine cuprinsă între 0 și 10 m.

Plaja este sub formă circulară, întinzându-se de-a lungul orașului la legătura cu marea. Aceasta este legată de plaja din Saturn printr-o porțiune care nu este amenajată. De-a lungul plajei se află și faleza unde puteți să mâncați ceva tradițional sau să beți o cafeluță cu vedere la mare la unul dintre restaurantele sau terasele din zonă.

Scurt istoric

Localitatea dateză din secolul al VI-lea, înainte de Hristos, cunoscută atunci sub numele de Callatis. Aceasta a fost ocupată de către coloniștii greci care veneau din Heracleea Pontica. Prima dată când apare pe hartă sub numele de “Mangalia” este în secolul XII la Pisa.

Cea mai importantă perioadă pe care o cunoaște este după anul 1965, în regimul comunist, atunci când tot litoralul românesc este în plină dezvoltare, iar aceasta intră în renovare și construcții alături de celelalte stațiuni. De atunci toată lumea este atrasă de acest lanț de stațiuni, Mangalia fiind văzută ca unul dintre orașele cu cel mai mare potențial datorită istoricului și condițiilor oferite. Aceasta a mai fost numită în trecut și “Pangalia” de către genovezii care au revitalizat-o între secolele XIII și XIV. Aceasta are aceeași vârstă cu Tomisul care reprezintă actualul oraș Constanța, aflat la 44 km de Mangalia.

Afecțiuni tratate la stațiunea Mangalia

Climatul din stațiune este specific unei zone de câmpie cu influențe de la Marea Neagră. Având o temperatură medie în fiecare an de aproximativ 11 grade Celsius, stațiunea este accesibilă pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp. Pe parcursul verii brizele maritime se simt mai mult atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte. Având un bioclimat maritim, stațiunea este bogată în aerosoli care în combinație cu radiațiile solare acestea devin un factor excitant pentru organism.

De asemenea, un alt factor terapeutic îl constituie apele minerale naturale din cadrul stațiunii bogate în clor, sodiu, sulf, calciu și bicarbonat. Acestea sunt mezotermale, având o temperatură cuprinsă între 21 – 28 grade Celsius. Nămolul sapropelic transportat de la Lacul Techirghiol este cel de-al treilea factor terapeutic cunoscut la nivel național pentru calitățile sale benefice organismului uman. Având parte de toate acestea la un loc, organismul se va reface într-un timp cât mai rapid atât din punct de vedere fizic cât și psihic.

Bazele de tratament din stațiune includ secții speciale pentru recuperarea medicală, instalații speciale pentru băile amenajate cu apele minerale termale, dar și cu apa de mare, băi speciale pentru împachetările cu nămol, instalațiile pentru aerosoli și inhalații, bazinele pentru kinetoterapie, sălile pentru gimnastică medicală, sauna sau masajul medical.

Indicațiile terapeutice și afecțiunile tratate la Mangalia

Principalele afecțiuni tratate în cadrul stațiunii se bazează pe factorii terapeutici precizați în articol. Aceștia ajută la recuperarea organismului uman și la tratarea unor boli, precum:

  • Afecțiunile de reumatism degenerative (spondiloza cervicală, lombară și dorsală, artrozele, poliartrozele);
  • Afecțiunile de reumatism inflamatorii (stările algice articulare, spondilita anchilozantă, artropatie psoriazică, poliartrita reumatoidă stabilizată biologic sau după intervențiile ortopedico – chirurgicale);
  • Afecțiunile de reumatism abarticulare (tendinozele, tendomiozele, tendoperiostozele, periartrita scapulohumerală);
  • Afecțiunile posttraumatice (redorile articulare posttraumatice, stările după operații pe mușchi, tendoane, oase și articulații, stările după entorse, luxații și fracturi);
  • Afecțiunile neurologice periferice (paraliziile și parezele posttraumatic, polineuropatiile după faza acută, poliradiculonevritele în faza sechelară, sechelele după poliomielită);
  • Afecțiunile sistemului nervos central (parezele sechelare după mielite, paraparezele posttraumatice, paraparezele după arahnoidită);
  • Afecțiunile ginecologice (insuficiența ovariană, cervicitele cronice, metroanexitele cronice);
  • Afecțiunile asociate (cardiovasculare, metabolice și de nutriție, dermatologice, bolile profesionale).

Unități de cazare în stațiune

Posibilitățile de cazare din stațiune sunt foarte multe și la un preț avantajos. Pentru cei care nu au mai vizitat de mult stațiunea, aceasta s-a modernizat și a fost renovată fiind mult mai frumoasă și mai atrăgătoare.

Stațiunea cuprinde numeroase facilități de cazare, printre care hotelurile de 2, 3 sau 4 stele, sau pensiuni turistice, vile și baze de tratament. Unul dintre hotelurile cele mai căutate din stațiune este Hotel Mera Brise, de 4 stele, amplasat la 50 m de plajă. Acesta are un design modern și este renovat în anul 2017.

Condițiile din hotel sunt favorabile, acesta având internet gratuit, parcare privată, camere duble cu baie proprie, frigider, aer condiționat, televizor și minibar.

Concluzii despre afecțiuni tratate la Mangalia

Așadar, stațiunea de pe litoralul românesc Mangalia este un loc pe care nu trebuie să-l ratezi în viața ta, cu regim balneoclimateric permanent. Acest oraș este foarte frumos și liniștit, fiind o locație în care te poți muta pentru tot restul vieții având în vedere factorii terapeutici, atmosfera liniștitoare, briza mării și locația propriu-zisă. Pentru un sejur alături de iubită sau familie aici este locația perfectă.

Partajeaza:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn
On Key

Postări Asemănatoare

afectiuni tratate la techirgiol
Afecțiuni tratate la Techirghiol

Despre stațiunea balneară Techirghiol O stațiune balneară aflată pe litoralul românesc, cu o istorie frumoasă, frecventată de-a lungul timpului de cetățenii români și de către

afectiuni tratate la Neptun
Afecțiuni tratate la Neptun

Despre stațiunea balneară Neptun Una dintre cele mai frumoase stațiuni de pe litoralul românesc, stațiunea balneară Neptun aparține județului Constanța, având o altitudine cuprinsă între

afectiuni tratate la Saturn
Afecțiuni tratate la Saturn

Despre stațiunea balneară Saturn Una dintre cele mai frumoase stațiuni de pe litoralul românesc, stațiunea balneară Saturn stârnește interes pentru mii de români anual datorită

afectiuni tratate la Mangalia
Afecțiuni tratate la Mangalia

Despre stațiunea balneară Mangalia Mangalia este cea mai sudică sațiune de pe litoralul românesc, fiind cunosută de secole întregi. Aceasta este renumită la nivel național

Afectiuni Tratate la Vața de Jos
Afecțiuni tratate la Vața de Jos

Despre stațiunea balneară Vața de Jos Aflată în partea central-nordică României, stațiunea balneară Vața de Jos este cunoscută la nivel național pentru tratarea afecțiunilor în